Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 15 ianuarie 2018

Cum să-şi faci viaţa mai uşoară când ai o bibliotecă cu zeci sau sute de mii de imagini

Pe lângă colecţia propriu-zisă de timbre, de mulţi ani completez şi o colecţie filatelică digitală, constituită din imagini ale pieselor oferite în diferite licitaţii filatelice, ori postate pe bloguri sau pe reţelele de sociualizare. Scopul constituirii acestei colecţii digitale este pe de o parte de a avea la îndemână un inventar al pieselor filatelice româneşti mai mult sau mai puţin deosebite, iar pe de altă parte de a pune cap la cap un istoric al preţurilor solicitate, respectiv realizate pe o perioadă ceva mai îndelungată de piesele filatelice din zonele de interes ale filateliei româneşti.

În urmă cu vreo douăzeci de ani am apelat la o metodă relativ primitivă: pe lângă imaginile propriu-zise începusem să dublez informaţia cu fişiere text care conţineau descrierea pieselor. Ceva mai târziu m-am mai deşteptat puţin şi am început să salvez licitaţiile sub formă de fişiere PDF obţinute prin conversia paginilor de internet cu ajutorul utilitarului Adobe Acrobat (achiziţionat la serviciu legal, cu licenţă valabilă). Odată cu modernizarea structurii paginilor web şi introducerea "la greu" a Java şi JavaScript în codurile HTML, transformarea unor pagini de internet în fişiere PDF a devenit imposibilă sau mult limitată, iar salvarea informaţiilor de valoarea s-a concretizat în colectarea unui număr foarte mare de fişiere de tip bitmap (JPG şi, mai rar, PNG).

În activitatea mea de utilizator de staţii de lucru, deşi am avut un contact permanent cu grafica şi cu programele specializate, activitatea mea nu a fost cea a unui fotograf, ci una specifică procesării imaginilor şi prepress-ului. De aceea nu m-am lovit efectiv de ceea ce specialiştii numesc acum DAM (digital asset management), sau cel puţin nu în forma adoptată de fotografii profesionişti.

Îmbogăţirea continuă a bibliotecii de imagini are în prezent ca rezultat o colecţie de câteva sute de mii de imagini, cu care încă mă lupt să le aşez într-o structură cât mai logică, care să îmi uşureze munca de redactare a catalogului pe care mi l-am propus şi pe care l-am redactat parţial.

Tocmai de aceea am ajuns la concluzia că cel mai bul lucru pe care îl pot face este să folosesc avantajele oferite de metadatele care se pot ataşa unei imagini. Buuun... Dar ce sunt aceste metadate?

Ca în orice domeniu care necesită organizare, şi în fotografia digitală au fost propuse şi adoptate standarde de către IPTC (acronimul pentru International Press Telecommunications Council) încă de pe vremea fotografiei clasice (pe film), ele fiind ulterior adaptate şi introduse şi în domeniul fotografiei digitale. Informaţiile principale se referă la titlu, descriere, categorie, autor, informaţii referitoare la dreptul de autor etc., etc. Mai târziu, producătorul american de software Adobe a extins standardul iniţial IPTC cu o specificaţie nouă, denumită EXIF şi implementată sub forma unei structuri a informaţiei denumită XMP (Extensible Metadata Platform). Informaţiile din EXIF se referă la specificaţiile tehnice ale hardware-ului utilizat pentru captarea imaginii (camere, scannere etc.). Toate aceste informaţii pot fi accesate în prezent cu ajutorul camerelor foto digitale, cu ajutorul sistemelor de operare instalate pe calculatoare şi laptopuri, precum şi cu ajutorul unor programe specializate.

Pentru cei mai curioşi, care doresc să afle mai multe, recomand pagina iptc.org, organizaţie care publică periodic standardele specifice schimbului de informaţii media de orice fel.

Să revenim la partea practică. Pentru utilizatorul obişnuit, cea mai facilă modalitate de accesare a informaţiilor IPTC/EXIF este utilizarea Windows Explorer (nu mă voi referi la MacOS deoarece numărul de utilizatori casnici ai calculatoarelor Apple este nesemnificativ, iar iOS-ul îl văd ca pe o jucărie şi pur şi simplu nu mă interesează).


Informaţiile în Windows 7 se pot accesa prin câmpurile special destinate. Ele se pot actualiza/înlocui direct în câmpurile respective (click pe imagine pentru mărire).


Dacă nu vedeţi câmpurile cu detaliile imaginilor, apelaţi meniul Organise - Layout - Details.


În Windows 10, detaliile pot fi accesate după activarea butonului «Details pane» din tabul File. Informaţiile devin vizibile în panoul din partea dreaptă.

Fac precizarea că imaginile de mai sus sunt capturi de ecran ale versiunilor Pro 7, respectiv 10. Nu pot să afirm dacă ele sunt prezente şi în versiunile Home ale Windows 7 şi 10 (nu le am pe niciun calculator).

Trecând la partea de organizare a bibliotecilor de imagini, cea mai simplă (dar şi mai laborioasă) metodă este realizarea unei structuri de directoare (foldere/subfoldere) după reguli pe care şi le stabileşte fiecare utilizator, aşa cum consideră că îi este de ajutor.


În captura de ecran de mai sus (click pentru mărire) puteţi vedea conţinutul unui folder creat pentru o anumită licitaţie (în partea dreaptă), precum şi structura de directoare cu licitaţiile unei singure case (în stânga). Programul utilizat este FastStone ImageViewer, un program gratuit a cărui versiune portabilă pentru Windows poate fi descărcată de aici.

Alegând comanda Properties din meniul contextual al unei imagini (sau click dreapta, pentru cei care nu stăpânesc termenul) se va deschide fereastra Properties, care la tabul Details conţine - ca să vezi! - datele esenţiale EXIF.

La un nivel  mai superior de organizare, pentru fiecare imagine se pot adăuga taguri după preferinţele şi trebuinţele fiecăruia (de exemplu un fotograf ar putea alege taguri de genul portret, peisaj, animale, excursie etc., etc.). Pentru aceasta se pot folosi programe specializate pentru catalogarea fişierelor media. De exemplu unul dintre programele răspândite în rândul profesioniştilor este Adobe Photoshop Lightroom. Dar pentru un utilizator casnic, fără pretenţii de profesionist, s-au inventat şi programe gratuite. Eu utilizez softul XnView MP, care se poate descărca gratis (pentru utilizare casnică necomercială) de aici, în format portabil sau ca installer, atât pentru 32, cât şi pentru 64 de biţi (el este disponibil şi pentru MaxOs, precum şi pentru Linux). Click pe imagine pentru mărire.


Pe lângă funcţia de catalogare media, programul permite şi scrierea/editarea informaţiilor IPTC/EXIF.


Programul permite sortarea fişierelor după numeroase criterii, aşa cum se poate vedea în captura de mai jos (click pentru mărire).


În plus, este posibilă o acţiune indisponibilă în view-erele simple: căutarea rapidă după numeroşi termeni, inclusiv după datele din IPTC/EXIF.

Pentru catalogarea media se mai poate utiliza şi un alt program gratuit: Adobe Bridge (poate fi descărcat de aici de către un utilizator care are cont pentru Adobe Creative Cloud).


Programul poate accesa datele din IPTC/EXIF şi poate atribui taguri.


În plus, Adobe Bridge permite şi căutarea după criterii multiple în cadrul bibliotecilor, chiardacă acestea nu au fost încă indexate.

O a treia alternativă gratuită este PhotoGrok, care poate fi descărcat de aici. Este un program simplu, cu ajutorul căruia se pot realiza cataloage media. Pentru utilizarea lui trebuie să aveţi instalată rutina Java (minimum versiunea 6). Click pe imagine pentru mărire.


Şi acest program permite căutarea după criterii multiple:


La final trebuie să vă atenţionez că acţiunea de catalogare, de atribuire de taguri şi de regăsire a informaţiilor necesare nu se poate face automat de programele menţionate mai sus, ci este nevoie de munca şi creativitatea utilizatorului.

Trebuie de asemenea să precizez că pentru gestionarea unei cantităţi semnificative de formate media se poate apela şi la baze de date specializate, care pot fi construite după dorinţa şi după putinţa fiecărui utilizator, funcţie de cunoştinţele şi creativitatea lui. Despre bazele de date însă mi-am propus să scriu un alt articol.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

joi, 11 ianuarie 2018

Problema cadrului inferior deteriorat la marca de 50 bani Paris

Pe lângă defectul clasic semnalat la valoarea de 10 bani (coţul stâng superior spart), mărcile emisiunii Paris mai oferă neastâmpăraţilor un subiect de studiu la fel de interesant: cadrul orizontal inferior deteriorat sau spart sub floarea din colţul stâng.


Aceasta este o variantă dintr-o categorie mai largă de erori (astfel denumite, deocamdată).

Totuşi problema care se pune (din punct de vedere metodologic) este natura defectului cu pricina. Pentru a vă face să înţelegeţi dilema, voi face o mică incursiune teoretică.

Consider că este necesară aceasta deoarece am remarcat existenţa defectului, sub cel puţin patru forme diferite, în coala de porbe definitive cu 300 de impresiuni existentă la Muzeul Filatelic Naţional (am avut ocazia să cercetez colile semnate de Hulot pe timpul cât aceste au fost expuse).
Odată ce aceste defecte existau încă din stadiul planşei folosit pentru imprimarea colilor de probă, în mod justificat se ridică întrebarea dacă nu cumva defectele clişeelor au luat naştere pe timpul multiplicării acestora, şi nu din cauza unor deteriorări intervenite ca urmare a uzurii ori a manipulării defectuoase pe timpul imprimării.

Dacă priviţi problema prin prisma unei simple linii a timpului cred că dilema se poate înţelege (dar şi soluţiona) mai uşor (click pe schemă pentru mărire).


Deci "cheia" problemei este de fapt stabilirea momentului în care au luat naştere defectele anumitor clişee, în raport de timpul t2. Dacă defectele au luat naştere în intervalul t1 - t2, atunci este mai mult decât posibil ca ele să se fi produs pe timpul procesului de multiplicare, şi atunci ele nu mai sunt erori, ci semne distinctive ale unor tipuri de clişeu.

Mai jos vă prezint câteva piese care au defectul cu pricina.







miercuri, 10 ianuarie 2018

Răspunsul domnului Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii, la adresa Federaţiei Filatelice Române referitoare la proiectul Normelor privind circulaţia bunurilor culturale

Pentru că am fost una dintre persoanele fizice care au înaintat Ministerului Culturii observaţii la proiectul Normelor, FFR a avut amabilitatea de a-mi remite copia răspunsului dlui ministru Lucian Romaşcanu la observaţiile înaintate de Federaţie. Click pe imaginile de mai jos pentru mărire.


Nu am decât o singură observaţie de făcut pe marginea documentului. Invocarea termenelor de adoptare a reglementării nu ar trebui să intervină în niciun fel, deoarece nu i-a împiedicat nimeni pe funcţionarii din MCID şi pe membrii Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor să se încadreze în termenul prevăzut în Legea nr. 123/2017. Având destulă experienţă cu funcţionarii din alte ministere, ştiu cum se lucrează: abia atunci când se apropie termenele şi ajunge cuţitul la os.
Poate că a venit momentul "primenirii" unor salariaţi de pe acolo. Şi poate că nu ar strica să se facă şi un control pe probleme de management folosindu-se specialişti din afara ministerului.

Vă reamintesc faptul că pe marginea proiectului Normelor am înaintat prin e-mail MCID propunerile şi observaţiile publicate aici.

joi, 4 ianuarie 2018

După şapte ani


În prima zi a anului s-au împlinit şapte ani de când am scris primele rânduri pe blog.

Nu mă dau în vânt după bilanţuri, aşa că nu vreau să spun prea multe.

Motivul principal care m-a determinat să mă apuc de blogging a fost la început dorinţa de a-mi testa capacitatea de a realiza un astfel de proiect, dar nu numai. Am considerat bloggingul drept un mijloc de învăţare şi am încercat să folosesc această platformă de comunicare ca pe un mediu de clarificare şi cristalizare a ideilor care mă preocupau referitoare la clasificări, metodologie, studiu aplicat şi cercetarea în filatelia tradiţională. Am mai dorit ca prin intermediul blogului să realizez o platformă de comunicare între colecţionari. Din păcate, recunosc astăzi că sunt dezamăgit de această direcţie. Se pare că mulţi colecţionari nu sunt tocmai prieteni cu tehnica de calcul, şi nici cu identităţile şi platformele online.

Privind în urmă, aş putea spune că mă declar mulţumit pentru serialele pe care le-am publicat pe blog şi care au beneficiat în decursul anilor de o audienţă mai mare din partea cititorilor. Pentru cititorii mai tineri menţionez cele mai importante teme abordate:

- Care este preţul mărcilor poştale, un serial întins pe parcursul câtorva ani şi reunit apoi într-o brosură publicată în format electronic pusă gratuit la dispoziţia publicului. Cine nu o are deja o poate descărca de aici. Prietenii îmi spun că a fost un succes şi nu îi pot contrazice, pentru că până astăzi a fost descărcată de vreo 3.500 de ori.

- Despre metodica studiului (linkul este al ultimului episod, de aici aveţi acces la celelalte). Serialul a fost gândit ca mijloc de învăţare a metodologiei studiului tradiţional, având atât episoade practice, cât şi unele pur teoretice. Despre metodică însă am publicat mult mai multe articole, care se pot accesa cu ajutorul tagurilor din "norul" de teme de pe coloana dreaptă a blogului (versiunea pentru desktop, nu sunt celmai mare fan al lecturii şi navigării pe internet de pe telefon, cât de "smart" ar fi el). Ca să vă scutesc de căutări, toate aceste articole le puteţi găsi aici.

- Fişe de studiu, un serial pe care l-am început, dar din motive străine de blogging şi de filatelie nu l-am mai continuat în ritmul pe care mi l-aş fi dorit.

De-a lungul timpului am mai abordat două teme care ştiu că i-au interesat în mod deosebit pe colecţionari: piese din licitaţii, respectiv semnalările de falsuri.

Provocarea scrisului pe blog m-a îndemnat să studiez mai mult, trebuie să recunosc. În aceşti ani trebuie să recunosc faptul că am învăţat enorm. Activitatea de pe blog a fost dublată de cea de realizare a manuscrisului pentru un potenţial catalog enciclopedic, specializat, precum şi de munca de realizare a celei mai mari baze de date cu imagini digitale ale pieselor româneşti comercializate în licitaţii sau aparţinând unor diferite colecţii din ţară şi din străinătate. Tot în aceşti ani am parcurs câteva zeci de mii de pagini ale unor reviste filatelice străine, din care am reuşit să extrag informaţii relevante (nepublicate în România) despre mărcile româneşti mai vechi (unele "descoperiri" au fost publicate şi pe blog). Toate aceste informaţii au intrat într-o altă bază de date (începută încă de prin anii '90), alăturându-se informaţiilor extrase din presa filatelică românească şi din diverse cataloage.

Marele meu regret este că la multe probleme pe care le-am ridicat în aceşti şapte ani nu am avut reacţii din partea colecţionarilor. Ştiţi vorba aia, colecţionarul nu este filatelist (şi viceversa).

Am continuat lucrul la volumul de studiu privind taxele de plată (am mai fost întrebat în ce stadiu am ajuns). Volumul de informaţii a ajuns să fie destul de mare şi mă gândesc să împart studiul în două volume. Oricum, după ce am început să fac un inventar al pieselor porto mai vechi de 1881 am rescris deja de două ori prima parte a studiului. Dacă îmi va ajuta Dumnezeu, sper să termin în acest an măcar primul volum.

Mă "lupt" cu un volum foarte mare de informaţie şi fişiere de tip imagine pentru care numai munca de aranjare, clasificare şi catalogare este deosebit de laborioasă (numărul fişierelor creşte zilnic):


De aceea mă declar mulţumit că s-au inventat computerele personale, pentru că nu ştiu ce m-aş fi făcut cu o asemenea arhivă în sistem clasic (de fapt nici nu cred că aş fi putut să o construiesc).

În cei şapte ani de blogging am mai abordat subiectele specifice legislaţiei de profil, care din păcate nu este cunoscută de către colecţionari şi care - tot din păcate - a fost realizată hoţeşte, pe ascuns, de nişte neica-nimeni în scopuri mult diferite faţă de cele public declarate (şi care, ignorând Constituţia şi Aquis-ul comunitar, aruncă un scuipat în gura cetăţeanului, considerându-l un potenţial infractor). Nu vă spun mai mult de două cuvinte, până nu este prea târziu: deschideţi ochii!

Nu vă mai plictisesc. Vă îndemn totuşi să vă îmbogăţiţi colecţiile cu ajutorul studiului, pentru că este ceva nemaipomenit de frumos!