Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 27 noiembrie 2017

Ştampile româneşti pe mărci străine

Acest subiect este de interes atât pentru amatorii de ştampilografie, cât şi pentru cei interesaţi de istorie poştală. În marea majoritate a cazurilor, ştampilele româneşti pot ajunge să fie aplicate pe mărci străine atunci când corespondenţele expediate din străinătate pentru România poartă mărci din ţara de expediţie care au scăpat de anularea oficiului poştal de origine.


O astfel de situaţie probabil că a avut loc şi cu această marcă grecească. Ea face parte din seria tirajelor succesive realizate la Atena între anii 1862 şi 1867. Marca a făcut probabil dintr-o francatură colorată sau multiplă (nominalul de 2 lepta era mult prea mic pentru a acoperi un tarif extern), iar ştampila românească (IASSI dublu cerc cu agrafă bogată) se potriveşte perioadei de punere în circulaţie a mărcii Hermes cap mare.

Marca a fost vândută la o licitaţie a casei greceşti Karamitsos în luna septembrie a.c.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu