Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 31 ianuarie 2017

Varietate la o carte poştală cu marcă fixă Ferdinand

Am văzut cartea poştală ceva mai devreme, pe un portal de licitaţii online. Ca piesă de istorie poştală nu cred că ar prezenta vreun interes pentru cineva. Click pe imagine pentru mărire.


Varietatea care mi-a sărit în ochi (şi pe care m-am gândit să o semnalez pentru colecţionarii îndrăgostiţi de întregurile poştale) se poate vedea la poziţia mărcii fixe relativ la titlu şi la liniatura adresei.


După cum se poate vedea în imaginea mărită, marca fixă este uşor înclinată spre stânga (detaliul l-am aşezat cu liniatura în poziţie perfect orizontală).

Cauza apariţiei acestei variaţii de poziţie este poziţionarea defectuoasă a clişeului mărcii fixe (la aceste cărţi poştale se utilizau clişee de zinc separate pentru elementele ei, de aceea fiind posibile şi alte variaţii de poziţii, inclusiv variaţii ale distanţelor dintre elemente).

luni, 30 ianuarie 2017

Documentarea prin vizionarea licitaţiilor vechi

Sunt multe piese care au apărut de-a lungul timpului în vechile licitaţii ale caselor importante din Europa şi de peste ocean. Timp de mulţi ani, accesul la cataloagele acestor evenimente a fost posibil pentru un număr foarte mic de colecţionari, între aceştia un număr şi mai mic au avut şi posibilitatea să înţeleagă ceva. Nu că amatorii de piese frumoase din România nu ar fi avut această dorinţă, dar condiţiile de care a beneficiat pasiunea noastră au fost vitrege de când mă ştiu.
Principala cauză pentru această stare de lucruri a fost lipsa cronică de literatură de specialitate în limba română.

După răspândirea internetului, posibilităţile de informare au crescut aproape geometric ca volum de informaţie disponibilă, totuşi au rămas puţine încercările de identificare şi de clasificare a informaţiilor valoroase şi, mai ales, cu câteva excepţii aproape că lipsesc formele de informare a colecţionarilor.

Chiar dacă articolele pe care le-am publicat în ultimii şase ani nu au fost pe placul tuturor, am încercat să pun gratuit la dispoziţia celor interesaţi rezultate ale căutărilor mele. În articolul de faţă doresc să semnalez piese interesante din licitaţiile mai vechi ale casei elveţiene David Feldman. Mă voi rezuma doar la prezentarea câtorva piese fără a detalia şi datele tehnice (licitaţie, lot, preţuri), deoarece interesul se îndreaptă spre inventarierea unor piese (de a căror existenţă nu ştiu mulţi colecţionari), nu spre enumerarea preţurilor. Calitatea fotografiilor este cea originală a cataloagelor respective.

Pereche verticală a mărcii franţuzeşti de 20 centime Napoleon "Empire" obliterată cu două ştampile clare BUKAREST ale oficiului poştal consular austriac. Combinaţie deosebit de interesantă.

Faţa unei scrisori francate cu mărcile de 25 bani "barbă" dantelată şi 50 bani "favorit" 1869, expediate în 1872 de la Bucureşti la New York. Numărul corespondenţelor clasice româneşti expediate peste ocean este foarte mic.

Astfel de piese sunt întâlnite cu mare greutate chiar şi la marile expoziţii mondiale. La începutul anilor '80, un astfel de lot putea fi achiziţionat cu o sumă ce depăşea 100.000 de franci elveţieni.
Aceste mărci au avut putere de circulaţie pe teritoriul Ardealului şi Bucovinei între 1850 şi 1858 (fiind de fapt şi primele mărci poştale care au circulat pe actualul teritoriu al României.
Numărul perechilor cu cruci ale Sfântului Andrei păstrate până astăzi este foarte mic, reprezentând piese de rezistenţă ale filateliei clasice europene.

Fragment purtând şase exemplare ale mărcii maghiare de 25 Kr. gravate din a doua emisiune (1871) - ştraif vertical de trei plus trei unicate - obliterate cu ştampila SIBIU MANDATE POŞTALE. Această francatură multiplă este una rară.

Scrisoare spectaculoasă francată cu cinci exemplare de 3 soldi (Levantul austriac), expediată în februarie 1874 din Sulina (oficiul austriac) la Triest. Este o piesă spectaculoasă de istorie poştală a Levantului.

Scrisoare la fel de spectaculoasă expediată în mai 1869 de la Constanţa la Loano, lângă Genova. Francatura este compusă din marca locală de 20 paras a poştei locale feroviare Contanţa - Cernavodă, precum şi de două mărci ale Levantului austriac (15 soldi, emisiunea 1864 plus 25 soldi, emisiunea 1867). Combinaţia este extrem de rară (la data licitaţiei scrisoarea era evaluată cam cât ultimul model de Mercedes cu opţiuni complete).

Două scrisori purtând mărci ale companiei de navigaţie maritimă Morton (Imperiul Otoman) expediate în 1872 de la Constantinopol la Galaţi. Numărul scrisorilor întregi păstrate cu mărcile acestei agenţii de navigaţie se numără pe degetele de la cele două mâini, fiind adevărate rarităţi ale filateliei mondiale.

Mă opresc pentru că doresc să las piese de prezentat şi pentru alte articole.

duminică, 22 ianuarie 2017

Scrisoare superbă purtând marca poştei locale DBSR Constanţa - Cernavodă

Scrisorile întregi purtând marca poştei locale a companiei Danube Black Sea Railway (DBSR) sunt extrem de rare şi tocmai de aceea apariţia uneia pe piaţa filatelică reprezintă un eveniment pentru colecţionarii cu dare de mână.

Poşta locală a funcţionat pe distanţa Constanţa - Cernavodă, scurtând serios timpul în care atât mărfurile, cât şi trimiterile poştale îl parcurgeau din portul Constanţa (aflat la acea dată pe teritoriul Imperiului Otoman, împreună cu întreaga Dobroge) spre Europa Centrală şi Occidentală, traseul terestru permiţând timpi net superiori faţă de parcursul clasic pe Dunăre, via Sulina - Galaţi - Giurgiu - Orşova şi mai departe la Pesta şi Viena.

Mărcile DBSR se cunosc pe scrisori atât în francaturi simple (neînsoţite de o a doua marcă ori de alte mărci), cât şi în francaturi mixte, împreună cu mărci ale Levantului austriac. La Constanţa, în afara poştei otomane funcţionau şi oficii consulare franceze şi austriece, inclusiv birouri ale agenţiilor austriece de navigaţie Lloyd şi DDSG. Aşadar corespondenţa pentru Europa putea fi depusă în mai multe locuri.


Scrisoarea din imagine (click pentru mărire) a fost expediată de la biroul agenţiei austriece de navigaţie Lloyd din Constanţa pe 18 mai 1868, având ca destinaţie localitatea Genova. Scrisoarea a fost francată cu marca poştei locale, de 20 paras negru pe verde (care acoperea porşiunea Constanţa - Cernavodă), împreună cu o marcă de 10 soldi şi o pereche orizontală de 15 soldi, toate ale Levantului austriac, toate dantelate 9½ (emisiunea 1864), aceste mărci acoperind tariful cuvenit poştei austriece pentru transportul până la Genova. Toate mărcile au fost obliterate cu ştampila austriacă LLOYD AGENZIE KUSTENDJE.
Pe verso, scrisoarea poartă şi ştampilele de tranzit şi sosire. Scrisoarea este însoţită de două certificate de autenticitate, unul semnat de Oliva (1965), iar celălalt de Sorani (1985).

Această superbă scrisoare va fi oferită săptămâna viitoare la licitaţia publică a casei britanice Spink. Scrisoarea a fost evaluată la o sumă cuprinsă între 8.000 şi 10.000 lire sterline, iar preţul de plecare la licitaţie a fost stabilit la 8.000 lire sterline.

sâmbătă, 21 ianuarie 2017

Piese cu probleme

Un colecţionar nu trebuie niciodată să afirme că nu mai are de văzut vreo varietate, pentru că nu ştie niciodată când poate apărea ceva sau cineva care să-l contrazică. Ori pentru că a apărut într-adevăr o varietate necunoscută, nesemnalată înainte, ori pentru că poate apărea vreun fals ori vreo făcătură la care nu s-a gândit nimeni (pentru că imaginaţia  celor care fabrică aşa ceva depăşeşte de multe ori imaginabilul).

În umă cu câţiva ani am semnalat existenţa unui fals al mărcii de 3 bani "Căişori" în pereche verticală nedantelată la mijloc. Desigur că am avut de-a face cu un fals integral, deoarece această marcă a fost (de la mama ei, din Franţa) dantelată în pieptene, iar acest procedeu de dantelare împiedică (tehnologic, sau inginereşte - cum vreţi să-i spuneţi) apariţia unor astfel de varietăţi de dantelură.

Acest tip de varietate a apărut anul trecut din nou, de această dată la mărci din emisiunea "Paris", din 1872.


De această dată, avem de-a face cu o altă categorie de fals, dar în esenţă tot un fals. Şi aceste mărci au fost dantelate tot în sistemul pieptene (în mod similar cu mărcile franţuzeşti contemporane). Din punct de vedere tehnic, apariţia unor astfel de perechi este imposibilă. Cum am mai spus însă, imaginaţia producătorilor de făcături nu are limite: mărcile sunt originale, dar fac parte din tirajul de probe finale nedantelate în culorile aprobate ale emisiunii Paris. Un "întreprinzător" s-a gândit să facă o afacere şi a dantelat în fals perechile nedantelate.


O altă categorie de piese cu probleme potenţiale este cea din care face parte fragmentul de mai sus. Mărcile de 10 bani Bucureşti I sunt originale. Despre ştampilă nu pot afirma nici dacă este, nici dacă nu este bună (ar fi trebuit să am piesa la dispoziţie pentru a o verifica). Cert este însă că nu se cunoaşte nicio piesă întreagă circulată cu o marcă de 10 bani înjumătăţită, chiar dacă tariful de 15 bani exista la acea dată. Din păcate data ştampilei este ilizibilă, altfel s-ar fi putut compara cu ştampile circulate cam la aceeaşi dată aplicate pe mărci din aceeaşi emisiune. Adică, mai pe scurt, astfel de francaturi cu mărci înjumătăţite, mai ales când se găsesc numai pe fragment şi nu pe piesă întreagă, nu pot fi garantate de nimeni.

Grop moldovenesc din 1861

Scrisoarea din imaginea de mai jos a fost oferită recent pe un portal internaţional de licitaţii, ieşind oarecum în evidenţă faţă de media uzuală a pieselor româneşti prezente în ofertele curente.


Scrisoarea a fost desfăcută pentru vizualizarea celor două feţe.
Este vorba despre o scrisoare însoţitoare a unui grop, expediată pe 14 noiembrie 1861 de la Vaslui la Iaşi. Ca lungime, traseul corespunde primei categorii de distanţă,
Expeditorul trimiterii este (potrivit descrierii făcute de vânzător) "Expediţia oastei - Târgul Vaslui". Nu am reuşit să citesc inscripţia de pe sigiliu.


Încercând să desluşesc textele de pe faţa scrisorii, am identificat:
     - valoarea gropului pe care îl însoţeşte scrisoarea - "Valora 536 lei = 15 parali";
     - taxa percepută pentru scrisoarea însoţitoare: 2 lei - suma dintre tariful de 40 parale pentru o scrisoare simplă şi 40 parale taxa pentru recipisă; după valoarea este înscrisă o altă valoare pe care nu am reuşit să o interpretez: 30...(este posibil ca valoarea să semnifice greutatea).
Pe spatele scrisorii se poate vedea un calcul care poate fi legat de valoarea gropului, părând a fi scris cu aceeaşi cerneală folosită şi pe faţă (probabil la biroul de la Vaslui).
Sosirea la Iaşi este marcată prin aplicarea ştampilei tip "draperie mică" (Kiriac Dragomir tip DR61), cu o dată foarte timpurie (cea mai timpurie dată cunoscută a acestui tip de ştampilă este 3 noiembrie).

Pe scrisoare mai există (în afara mărcii expertului Marco Martin, aplicată cu tuş verde albăstrui) două perechi de însemnări de al căror rol nu sunt lămurit pe deplin:
     - pe faţă, o cifră "1" făcută cu cerneală albastră, cu aceeaşi cerneală apărând pe verso (lângă ştampila tip draperie) o semnătură ilizibilă;
     - tot pe faţă - cifra "1" mare, scrisă cu creionul albastru.
Am dubii cu privire la semnificaţia acestor cifre "1", dar cred că este posibil ca plata taxelor de 2 lei (80 parale) să fi fost făcută numai parţial la expediere, adică numai 1 leu, urmând ca restul de 1 leu răma de plată să fi fost perceput de la destinatar, la sosire. Procedurile poştale existente la acea dată permiteau această posibilitate din câte cunosc.

Preţul final al scrisorii s-a ridicat la 556 dolari. Nu sunt în măsură să afirm dacă el a fost sau nu manipulat de către un "iepure" (dar se va vedea acest lucru dacă scrisoarea reapare la vânzare).

vineri, 20 ianuarie 2017

Un fals al timbrului de ajutor de 50 lei din 1916

Proaspăt devenit centenar, acest timbru de ajutor a fost printre cele care au fost falsificate încă din primii ani după Primul Război Mondial, împreună cu timbrele de ajutor de 2 şi 5 lei din aceeaşi emisiune.

Deşi aceste valori nu au avut şi o circulaţie poştală (pe lângă cea fiscală) decât în mod benevol, necazurile aduse de război numai la realizat de piese filatelice nu mai permiteau, iar tirajele mici au făcut ca ele să fie consumate destul de repede. Cel mai bun argument pentru aceasta îl constituie timbrul de ajutor de 2 lei verde supratipărit cu "M.V.i.R." caligrafic, confecţionat pe timpul ocupaţiei germane prin supratipărirea unei reimpresiuni imprimate în verde (în loc de brun, culoarea timbrului de ajutor iniţial din emisiunea 1916) pentru simplul motiv că acest timbru nu mai exista în stoc.

Cu toate acestea, faptul că unele cataloage de largă circulaţie (de exemplu Zumstein) au listat toate valorile emisiunii, inclusiv cele care nu au avut circulaţie poştală, a făcut ca ele să fie solicitate pe piaţa filatelică. Iar "întreprinzătorii" nu au întârziat să apară. Sub forma creatorilor de "copii".


În imaginea de mai sus, în partea stângă se află timbrul original, iar în dreapta falsul lui (click pentru mărire). Pentru un colecţionar cu privirea mai ageră, diferenţele între cele două sunt uşor de sesizat:
- ornamentele cadrelor verticale sunt mai grosolane la fals;
- literele din ROMANIA şi din TIMBRU DE AJUTOR sunt tremurate la fals şi lipsite de fermitate;
- fundalul realizat din "cărămizi" este în parte neclar şi îmbâcsit la fals;
- detaliile de pe aripile vulturului sunt grosiere la fals şi mult mai fine la original, etc., etc.

Diferenţele sunt mai multe, priviţi imaginea şi identificaţi-le pe cele nemenţionate.

În afara diferenţelor de desen, la fals mai apr şi diferenţe de hârtie, gumajul este incolor, transparent şi subţire, mai regulat decât la original, iar dantelura este diferită de clasicele B, D şi K.

joi, 19 ianuarie 2017

Planşe la supratiparele mărcilor din emisiunile Debreţin

La modelele noi din emisiunile Debreţin se pot observa, chiar şi cu ochiul liber, o serie de variaţii ale poziţiei şi intervalelor la care au fost aplicate supratiparele. Din câte cunosc, nu există până astăzi (cel puţin în literatura de limbă română) vreun studiu care să analizeze planşele supratiparelor folosite pe modelele noi, special realizate pentru aceste emisiuni.

În ilustraţiile de mai jos (care sunt destul de mari, puteţi face click pe ele pentru mărire) sunt prezentate mai multe blocuri la care pe imaginile scanate am aplicat linii punctate care scot mai uşor în evidenţă diferenţele de poziţionare relativă a supratiparelor.

De ce ar fi necesară o analiză de acest fel? În primul rând pentru că nu ştiu să se fi făcut un astfel de studiu şi nu văd de ce nu s-ar face. În al doilea rând, deoarece există falsuri (pe care mulţi colecţionari nu sunt în măsură să le deosebească de mărcile originale), analiza planşelor supratiparelor ar putea scoate în evidenţă unele cartacteristici care lipsesc la reproduceri, dar sunt prezente la originale.

În principiu ar trebui să existe cel puţin patru planşe, câte una pentru fiecare format al desenului pe care s-au aplicat supratipare. Totuşi, din observaţiile pe care le-am făcut absolut în mod sumar (deci fără a intra în amănunte şi fără a extinde cercetările) am senzaţia că s-ar putea ca numărul planşelor să fie mai mare. Desigur, concluzia poate să fie infirmată deoarece nu am făcut o cercetare amănunţită, ci mai degrabă una sumară.

Am încercat să analizez două elemente principale ale supratiparelor:
   - verticalitatea monogramei;
   - intervalele dintre acestea/alinierea lor.

Existenţa unor alinieri defectuoase poate fi sesizată identic de mai multe ori, sau s-ar putea identifica poziţii în coală care să prezinte alinieri defectuoase caracteristice (aşa cum se întâlneşte, spre exemplu, la unele planşe ale supratiparului emisiunii Oradea, 1919). Atunci când la aceleaşi poziţii în coală se identifică alinieri diferite, este clar că supratiparul a fost aplicat cu planşe diferite.

Şi natura formatului/confecţionării planşelor supratiparelor este una dintre problemele despre care nu cunosc să se fi scris ceva în literatura de limbă română: este vorba de planşe confecţionate din mai multe elemente mobile (aşa cum s-a întâmplat la supratiparele emisiunilor Cluj şi Oradea), ori este vorba de plăci de zinc care cuprind mai multe monograme? (aşa cum s-a făcut la supratiparele 8 IUNIE 1930 aplicate pe uzuale, timbre de serviciu, taxe de plată şi poşte aeriene româneşti).

Prezentul articol nu are decât rolul de a atrage atenţia colecţionarilor interesaţi asupra posibilităţilor de studiu existente. Şi acum, vă las să examinaţi imaginile (click pentru mărire).



Dacă pe timpul studiului se utilizează programe specializate de grafică, atunci unghiurile sub care monogramele sunt înclinate ori alinierea acestora este făcută se pot determina foarte uşor:


Continuăm cu alte piese:


Ultimele patru imagini sunt ale mărcilor care poartă şi supratiparul "Segély-bélyeg", supratipar care nu pare a face parte din planşa cu care a fost aplicată monograma, aşadar ar fi încă un punct suplimentar de studiu.

Toate blocurile din imaginile de mai sus au fost oferite recent la vânzare pe eBay.

ATENŢIE! TOATE PIESELE DE MAI SUS SUNT FALSURI,  ATÂT MĂRCILE (SUPORTUL), CÂT ŞI SUPRATIPARELE. Subiectul de studiu rămâne însă valabil din punct de vedere teoretic.

vineri, 13 ianuarie 2017

O lucrare nouă: "Graphic Stamps: The Miniature Beauty Of Postage Stamps"

Am găsit mai devreme o recenzie volumului cu titlul de mai sus, recenzie făcută într-un mod plăcut şi simplu pe Designer Daily.


Machetarea mărcilor poştale aduce anumite limitări cu care, de regulă, un designer nu ajunge să se întâlnească prea des. Ilustrarea unei idei şi tehnica de realizare a graficii sunt sarcini greu de înfăptuit pe o suprafaţă de hârtie atât de mică.

Autorii selecţiei sunt graficienii de la Spin.


Lucrarea a fost tipărită într-un tiraj de 2.000 de exemplare de către Unit Editions (Marea Britanie). Ea se poate comanda de către cei interesaţi direct pe site-ul lor.

Detalii suplimentare se află şi în captura de mai jos (click pentru mărire). Preţul unui exemplar este de 35 lire sterline (preţul incluzând taxele de expediere).


duminică, 8 ianuarie 2017

Despre falsuri ale clasicelor româneşti cu poansonul "SIBIESCO" şi despre căutatul în arhivele digitale

Despre aceste falsuri am mai scris, le-am semnalat într-un articol mai vechi pe blog. Toate falsurile sunt relativ uşor de identificat pentru ochiul obişnuit cât de cât cu desenul mărcilor clasice, iar datorită acestui lucru ele nu prezintă riscuri, în opinia mea, decât pentru neiniţiaţi.

Recent, pe eBay a apărut din nou un lot de trei exemplare, oferite drept ceea ce sunt de fapt, falsuri (ce-i drept). Click pentru mărire.


Am avut ocazia să ţin în mână astfel de producţii: ele sunt imprimate în tipar înalt, nu prin litografiere, iar hârtia poate fi uşor identificată ca fiind diferită de cea a originalelor. Desenul prezintă inconsistenţă de la un fals la altul (cauza cred că a fost calitatea pieselor după care s-au realizat copiile).

Nu ştiu dacă aceste tipărituri au fost realizate ca facsimiluri sau cu intenţia de a escroca colecţionarii (mulţi tipografi cu stabilimente care funcţionau la sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX au realizat copii după majoritatea mărcilor apărute până atunci, fie ele mai rare sau mai comune, cu scopul de a ajuta colecţionarii fără posibilităţi materiale adecvate să-şi completeze căsuţele goale din albume). Desigur, o parte din aceste producţii au fost oferite şi ca "originale" colecţionarilor neavizaţi. Presa filatelică (atât cea europeană, cât şi presa americană) din anii 1880-1910 conţine destule relatări privind acţiunile organelor de poliţie şi/sau de justiţie atât împotriva stabilimentelor grafice, cât şi a celor care ofereau copiile drept originale.

Ieri am avut pe un portal de socializare o discuţie cu un coleg colecţionar referitoare la numele "SIBIESCO" din poansonul aplicat pe spatele acestor falsuri. Am reuşit să-mi salvez pe calculator o arhivă filatelică (în format digital) destul de bogată, cuprinzând multe zeci de mii de pagini. Cele mai multe publicaţii au fost deja parcurse, iar informaţiile pe care le-am considerat utile le-am salvat separat pe fişe. M-am gândit că n-ar fi rău să caut în această arhivă numele SIBIESCO, descoperindu-l după vreo 30 de minute de căutare automată într-un număr din mai 1913 al revistei franţuzeşti Revue philatélique française:


Am găsit altceva decât credeam că voi găsi, dar orice sursă documentară este bună.

Povestea falsurilor mărcilor româneşti ajunse pe piaţa occidentală spre sfârşitul secolului al XIX-lea a constituit subiectul mai multor articole. În unele se dezvăluie faptul că un şarlatan din România (era vizat Moroiu)  s-a prezentat atât colecţionarilor, cât şi presei filatelice sub diverse nume inexistente, pentru a da credibilitate propriilor producţii. Numele vehiculate cuprindeau şi particula "-escu" şi nu mai ţineam minte dacă "Sibiescu" era sau nu printre ele. De aceea m-am hotărât să şi recurg la căutarea în arhiva digitală.

Arhiva digitală permite căutarea în cadrul textului din paginile scanate, precum şi manupularea informaţiei conţinute.

Părăsind subiectul falsurilor şi abordând problema arhivelor digitale (bănuiţi de ce), vreau să subliniez faptul că simpla scanare a unor reviste nu le face şi apte pentru a putea fi utilizate la căutarea de termeni şi/sau cuvinte cu ajutorul programelor specializate. Există mai multe standarde şi formate de fişiere utilizate de către profesionişti tocmai pentru a permite execuţia căutărilor. A poseda o sumă de imagini în format bitmap nu te ajută în niciul fel la căutări. Dacă vă interesează subiectul, rezolvarea poate fi găsită pe internet, nu dau detalii deoarece numărul persoanelor interesate este mic.

Revenind la falsuri, lotul prezentat mai sus a fost oferit de către un ID înregistrat în Canada (click pentru mărire):


Problema comercializării falsurilor unor mărci poştale sau piese filatelice nu a fost niciodată tratată în mod serios în cercurile colecţionarilor. Există câteva lucrări apărute pe acest subiect, dar ele nu fac decât să trimită la nişte articole dintr-o legislaţie prost făcută, neadaptată realităţii pieţei filatelice. În continuare cred că există situaţii şi poziţii de clarificat atât în legea penală, cât şi în legislaţia referitoare la obiectele de patrimoniu. Că ele s-au formulat şi adoptat fără a se consulta şi persoane avizate nu mai constituie un secret.

În opinia mea, orice formă de comercializare a oricărui tip de fals ori reproducere ar trebui interzisă prin lege. M-am săturat pur şi simplu să semnalez existenţa pe piaţă a falsurilor şi făcăturilor, articolele de pe blog din cei şase ani ai săi fiind o dovadă a încercărilor mele de a atenţiona colecţionarii de bună credinţă. Problema comercializării falsurilor "în scop de studiu" este una falsă (şi utilizată de regulă de profitori), deoarece numărul copiilor (facsimilelor) ori al falsurilor va fi unul nesfârşit, catalogarea completă a lor fiind o misiune cu şanse inexistente încă din start.

vineri, 6 ianuarie 2017

Colecţionar din Adjud în 1876

Corespondenţele filateliştilor din România anterioare anului 1880 sunt destul de rare, deoarece numărul lor nu era unul prea mare, spre deosebire de ţările Europei Occidentale unde, după 1865, pasiunea "timbromaniei" s-a dezvoltat cu o viteză remarcată de toţi martorii vremii.

Într-un lot cu mai multe corespondenţe postclasice vândut pe un portal internaţional de licitaţii am remarcat o carte poştală datată 12 noiembrie 1876 şi expediată din micuţul târg moldovean Adjud către Viena. Click pentru mărire.


Faţa cărţii poştale nu este spectaculoasă. Mult mai interesant este mesajul de pe spatele acesteia. Astăzi cred că nu sunt prea multe persoane capabile de un asemenea scris ordonat încât pe suprafaţa unei cărţi poştale să înscrie ordonat aproape un catalog întreg de efecte poştale (click pentru mărire).


Expeditorul, un anume E. Fischer dacă am reuşit să desluşesc corect semnătura, îi trimite corespondentului austriac o mancolistă în toată regula conţinând câteva mărci poştale austriece şi multe, multe întreguri poştale cu marcă fixă, aranjate pe categorii. De remarcat existenţa menţiunilor care se referă la întregurile poştale imprimate în diversele limbi folosite în imperiul habsburgic.

Dacă mai ştie cineva vreo piesă provenită de la filatelistul Fischer din Adjud îl rog să nu o ţină ascunsă.

News: La Romfilatelia SA se organizează procedura de selecţie a directorului general şi a directorului economic

Pe pagina de internet a SC Romfilatelia SA a fost postat anunţul referitor la organizarea procedurii de selecţie a directorului general şi a directorului economic, deoarece mandatele actualilor directori expiră.


Pagina de unde se poate descărca anunţul este aici (eu m-am chinuit puţin să accesez pagina societăţii, deoarece serverul genera continuu mesaje de eroare ale bazei de date; o fi fost accident?).

Dacă doriţi să parcurgeţi direct anunţul, îl puteţi descărca în format docx (MS Word) direct de aici.
Dacă nu aveţi Microsoft Word (şi nu înţeleg de ce ar fi lumea obligată să aibă aşa ceva), puteţi descărca acelaşi anunţ în format PDF de aici.

Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre această societate, puteţi parcurge acest document. (dacă nu se poate accesa vă rog să-mi daţi de ştire).

Reamintesc cititorilor că Romfilatelia a fost subiectul unui Raport de audit foarte dur, dar obiectiv şi la obiect, realizat de către Curtea de Conturi a României cu referiri la destinaţia fondurilor destinate operaţiunilor de realizare, tipărire şi punere în circulaţie a timbrelor.

Acest raport poate fi descărcat în format PDF atât de pe pagina Curţii de Conturi, cât şi de aici.


miercuri, 4 ianuarie 2017

Negustorii de făcături nu vor să se dea bătuţi cu niciun chip

Cele mai multe "oferte" cu o gamă bogată de făcături provin de la negustori de pe eBay înregistraţi în Germania (există una sau două persoane care deţin o multitudine de ID-uri, pe care le utilizează periodic pentru a oferi tot felul de minuni şi invenţii). Dar periodic îşi fac simţită prezenţa şi alte ID-uri care încearcă să vândă invenţii, cel mai des întâlnite fiind cele înregistrate în Olanda.

De altfel despre unul dintre aceşti vânzători de făcături ordinare am scris încă din 2013 în acest articol. Mai nou însă, cam acelaşi gen de invenţii au început să fie oferite şi pe portalul Delcampe, ID-ul la care am identificat mai multe pseudo-supratipare fiind Petervanesch, înregistrat tot în Olanda. Am să vă dau şi câteva exemple.


Supratipar fantezist aplicat pe mărci Carol I Gravate şi Moldova


Acelaşi supratipar aplicat pe uzuale Ferdinand


Supratipar fantezist "T"


Emisiune fantezistă Crucea Roşie


Idem, emisiune fantezistă.

După aparenţă, aşa-zisele supratipare au fost confecţionate utilizând un calculator şi o imprimantă obişnuită de birou alimentată cu cerneală.

Dacă îi vine cuiva ideea să confecţioneze astfel de "rarităţi" are toate şansele să devină infractor, aşa că sfatul meu este să nu se apuce de o astfel de meserie. Cât despre vânzătorul olandez de pe Delcampe, e bine să îl ocoliţi.

marți, 3 ianuarie 2017

De mult nu mai umblă câinii cu covrigii în coadă


Întotdeauna am recomandat amatorilor să se abţină de la achiziţionarea pieselor pe care nu le stăpânesc. Şi mereu am scris că nu mai umblă de multă vreme câinii cu covrigii în coadă ca să se mai găsească vreo pomană sau vreun astfel de chilipir.
Dovada că cei care au postat oferte sunt pe lângă problemă o reprezintă un element simplu de identificat, care indică rapid că avem de-a face cu un fals ordinar: data din ştampilă.
Pentru orice amator care a mai citit câte ceva, perioada de circulaţie a primelor capete de bour este cunoscută. În ştampilă este evident că 20 se vrea ziua, iar 4 nu ar putea fi decât ziua (că luna "20" nu are cum exista). Ori în aprilie sigur această marcă nu a circulat.
Şi cum n-a întâlnit nimeni o marcă originală cu o ştampilă falsă, ghici ce concluzie se poate trage?



Să arunci ditamai bănetul pe un fals ordinar este una dintre cele mai stupide lucruri.
Pe de altă parte constat că numărul celor înregistraţi în Olanda care oferă falsuri a început să crească. Desigur că nu acesta este criteriul de departajare, dar n-ar strica să deschideţi ochii.