Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 20 august 2017

De ce unele erori sunt mai importante decât altele?

Căutatul printre grămezile de timbre este una dintre marile mele plăceri şi pasiuni. Atunci când nu am alte preocupări, pun ochii pe vreun plic sau un clasor în care am strâns mărci considerate de alţii comune, dar pe care eu le văd o inepuizabilă sursă pentru noi descoperiri.

Anul trecut, un prieten apropiat mi-a adus de la un alt prieten un plic cu un teanc de foi de album pe care se află, lipite cu şarniere, o grămadă de mărci Spic de grâu. Până zilele trecute nu am "intrat" în ele, dar trebuiau şi ele aranjate pe valori, tipuri, tiraje etc., etc., aşa că m-am apucat să le sortez. Întâmplarea a făcut să dau peste o eroare (cunoscută, semnalată deja de mulţi ani) care face parte dintr-o categorie specială, şi vă voi povesti de ce.

Este vorba despre o eroare care apare la una dintre planşele/tipurile mărcii de 15 bani.


Eroarea apare sub forma unei zgârieturi a clişeului peste literele ANIA din legenda ROMANIA. Ca să le puteţi vedea mai bine am făcut şi un montaj (click pe imagine pentru mărire):


Prima marcă este cea din emisiunea 1900, fără filigran. A doua este cea gri, în culoare schimbată, din emisiunea 1901.

De ce este această eroare mai importantă decât zecile de alte erori întâlnite la mărcile Spic de grâu? Pentru că face parte dintr-o categorie aparte de erori care se repetă la mărci imprimate în culori diferite şi care se constituie dovezi ale continuităţii utilizării aceleiaşi planşe.

În studiul mărcilor Spic de grâu nu se întâlnesc decât patru astfel de situaţii:

- mărcile de 1½ bani negru şi cele de 1 BANI brun planşa 1;
- mărcile de 5 bani albastru planşa 2 (cea care conţine eroarea de culoare de 25 bani) şi cele de 5 bani verde UPU (cu filigran PR, cu filigran stema mare şi fără filigran);
- mărcile de 10 bani verde şi cele de 10 bani roşu UPU (cu filigran PR, cu filigran stema mare şi fără filigran);
- şi în final mărcile de 15 bani planşa 2, utilizată la imprimarea în trei culori (caz unic la Spic de grâu): 15 bani roşu cu filigran PR, 15 bani negru UPU (cu filigran PR, cu filigran stema mare şi fără filigran) şi 15 bani gri fără filigran, prima planşă din 1901.

Trag speranţa că prin această semnalare v-am trezit (măcar un pic) interesul pentru studiu.

vineri, 11 august 2017

Formular al poştei bulgare de ocupaţie

Documentul de istorie poştală a fost comercializat la începutul lunii august a.c. pe un portal de licitaţii online. Nu ştiu câţi colecţionari pasionaţi de domeniu şi perioadă au remarcat formularul poştal, deoarece în opinia mea este un document care a circulat în mod real prin poştă (spre deosebire de majoritatea pieselor ocupaţiei bulgare în România care au caracter filatelic, fiind realizate de complezenţă). Click pe imagini pentru mărire.


Documentul eliberat pentru o trimitere cu valoarea de 232 leva şi 65 de stotinki a fost expediat spre Bulgaria de la oficiul bulgăresc din Bucureşti pe 23 martie 1918 (ştampila cu cerc simplu POSCESKII ZAPISI - BUCUREŞTI 23.III.918 aplicată pe faţa formularului cu tuş roşu). Formularul cu marcă fixă de 5 stotinki a fost francat suplimentar cu alte două mărci, de 25 şi 50 de stotinki (fără supratipar), anulate cu aceeaşi ştampilă.

Documentul a ajuns în Bulgaria, fiind predat destinatarului din Harmanly pe 10 aprilie 1918.

Piesa a fost vândută cu 271 dolari SUA. Nu pot aprecia în ce măsură acest preţ este unul apropiat de raritatea piesei deoarece numărul de oferte a fost unul mic, ca şi frecvfenţa de apariţie a unor piese similare pe piaţa filatelică.

vineri, 4 august 2017

Ministerul Culturii: dezbatere publică a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală


Proiectul este disponibil pentru descărcare şi consultare pe pagina MCID.

Proiectul modifică Hotărârea iniţială a Guvernului prin care a fost înfiinţat institutul. Pentru cei mai curioşi, HG nr. 1069/2013 poate fi descărcată de aici, sub forma unui document PDF.

Nota de fundamentare şi proiectul Hotărârii de Guvern (în forma propusă de iniţiator) pot fi descărcate de la următoarele linkuri:

• Nota de fundamentare: de aici, sau de aici;
• Proiectul HG: de aici, sau de aici.

În ciuda faptului că am câteva observaţii personale referitoare la filatelie, m-am decis să nu le mai înaintez către MCID pentru că am senzaţia că orice astfel de iniţiativă nu are şanse să fie luată în considerare, în opinia mea, din câteva cauze care sunt legate de câteva paradigme de care se ţine cu dinţii şi pe care nu le dezvolt aici şi acum. Totuşi le voi enumera mai jos exclusiv pentru cititori.

1. În nota de fundamentare se face referire la HG nr. 1352/2010 privind aprobarea structurii Clasificării ocupaţiilor din România - ISCO 08. Pentru cei curioşi şi neastâmpăraţi, o pot descărca de aici. În mod logic, clasificarea ocupaţiilor ar trebui realizată în concordanţă cu Codurile CAEN, care se referă (pentru cei care nu ştiu) la clasificarea domeniilor de activitate. În România, codurile CAEN au fost stabilite prin Ordinul preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007. Tot pentru cei curioşi şi neastâmpăraţi, Monitorul Oficial cuprinzând acest ordin poate fi descărcat de aici.

Ulterior adoptării acestor coduri, la nivelul UE a fost adoptat Regulamentul (UE) NR. 1209/2014 al Comisiei din 29 octombrie 2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 451/2008 al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unei noi clasificări statistice a produselor în funcție de domeniul de activitate (CPA) și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3696/93 al Consiliului (ştiu, are o denumire anapoda la prima vedere, dar acest regulament conţine corespondentul european al codurilor activităţilor în raport de categoriile şi tipurile de produse şi servicii puse pe piaţă. Despre acest regulament (pe care îl puteţi găsi aici) am scris în urmă cu mai bine de trei ani (vezi aici), exemplificând servicii/produse care apar în el şi nu apar în codurile CAEN din România.

Regulamentul european a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2015, iar el ar fi trebuit să fie aplicat în mod automat în România, potrivit Aquis-ului comunitar semnat de ţara noastră în 2007. Numai că pe-ai noştri bravi responsabili i-a durut undeva pe la cinci metri în faţă de regulamentul european (nu că n-ar putea exista responsabili pentru aceasta; şi mai există regulamente europene care au fost ignorate de ai noştri ca brazii funcţionari şi birocraţi de la Cultură, nu este acesta singurul). Consecinţa este că unele domenii de activitate (şi implicit meserii) ori nu sunt recunoscute în legislaţia românească, ori sunt ataşate pe lângă "altele".Aici ar intra şi cei care doresc să desfăşoare activitatea de filatelist la nivel profesional (ca negustor ori ca expert).

2. Proiectul Hotărârii de Guvern atinge două componente (mai importante, în opinia mea): pregătirea profesională, respectiv efectuarea studiilor de specialitate.

Problema este cât se poate de albastră pentru filatelie, deoarece:
• nu există nicio formă oficial recunoscută de şcolarizare pentru acest domeniu;
• nu a realizat nimeni niciodată o curriculă pentru aşa ceva;
• în sistemul bugetar nu există niciun specialist în acest domeniu (şi nici măcar vreo persoană care să dispună de cunoştinţe aproximative de filatelie); am mai scris despre aceasta de multe ori în articolele mai vechi de pe blog.
Aşadar partea cu colaborările externe poate fi interesant de văzut cum se va putea face (pentru că - vezi punctul 1 de mai sus - meseria de filatelist este una nerecunoscută şi nu există niciun specialist atestat potrivit cerinţelor rigide impuse în sistemul bugetar de legislaţia în domeniul formării profesionale).

Asta nu înseamnă că unii responsabili nu vor putea fi întrebaţi la anul de sănătate, cerându-li-se concret să arate ce anume au făcut pentru acest domeniu (aşa-zis "ilegal" dacă tot nu e recunoscut; aceasta nu va putea fi însă o scuză, atâta timp cât timbrele sunt nominalizate ca obiecte care fac parte din patrimoniul cultural mobil).

3. Pe partea de studii, abia aştept să aud argumentele din cauza cărora România are în prezent o legislaţie total diferită de cea existentă în toate celelalte ţări din lume în domeniul protecţiei timbrelor pe partea de patrimoniu cultural mobil (s-ar putea să fim aliniaţi doar Coreii de Nord comuniste, nu am infomaţii sigure despre această ţară).

4. Referitor la articolul 3 modificat, tot pe partea de studii şi cercetare, n-aş dori ca noile prevederi să îi facă pe deţinătorii de bunuri culturale mobile din instituţiile de stat să creadă că ei nu mai au din acest moment niciun fel de atribuţiune referitoare la valorizarea patrimoniului cultural deţinut. Este anormal că au trecut mai bine de 16 ani de la adoptarea Legii nr. 182 şi aproape toţi aceşti angajaţi ai statului dorm pe bani publici şi nu se conformează legii.

5. Referitor la articolul 3, pct. 5, litera d), există o problemă cu atestarea experţilor, sistemul de atestare şi de desfăşurare a activităţii acestora trebuind (în opinia specialiştilor din mai multe domenii) reformat total. Despre experţi, expertize şi certificate am scris pe blog în urmă cu vreo cinci ani şi jumătate, aici.

Îmi menţin poziţia exprimată public în urmă cu cinci ani: nu sunt interesat de titlul de expert!.

Dacă aveţi şi voi observaţii la proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice şi doriţi să le înaintaţi iniţiatorului, o puteţi face până pe data de 13 august a.c. pe adresa Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, B-dul Unirii nr. 22, sector 3, București, pe fax, la nr. 021/222.85.43 sau la adresa de e-mail legislativ@cultura.ro.
Aveţi grijă că ziua de 13 pică într-o duminică, luaţi mai bine termenul de 11 august (vineri).

miercuri, 2 august 2017

Ce le-a mai dat unora prin cap?

Cu câteva zile în urmă am dat pe un portal de licitaţii online peste o carte postală care m-a lăsat cu gura căscată. Cartonul pare să provină din prim ajumătate a secolului trecut (cel mai probabil din perioada interbelică). Cu cartonul în cauză - un imprimat publicitar - cineva s-a "jucat" dând naştere unei combinaţii deopotrivă imposibile şi monstruoase. Click pe imagine pentru mărire.


Cu toate acestea, cartea poştală aparţine şi unui alt domeniu de colecţionare şi studiu mai pământean, fiind o piesă care ilustrează istoria filateliei.
La data confecţionării piesei nu existau definite reguli privind reproducerea unor ştampile clasice (de fapt nici astăzi nu prea există aşa ceva). Cartea poştală mă duce cu gândul la ce NU avem astăzi: un cod deontologic al colecţionarului (indiferent dacă acesta este sau nu membru într-un club, asociaţie sau în altă grupare organizată). Personal am ridicat de câteva ori această problemă, dar am fost imediat taxat de către unii cărora un cod deontologic le-ar fi stat în gât.

marți, 1 august 2017

Falsificarea unui dublu tipar la marca de 15 bani negru Spic de grâu

De mai mult timp este oferită pe un portal de licitaţii online o marcă de 15 bani negru Spic de grâu prezentând o varietate extrem de interesantă, dar falsificată din păcate.

Tiparul dublu este cunoscut/semnalat la mai multe valori ale uzualelor Spic de grâu (10 bani roşu planşa 2, fără filigran, 15 bani gri şi 15 bani violet). La valoarea menţionată nu a fost semnalată varietatea.

Fotografia postată de vânzător nu a fost foarte mare. De aceea am încercat să mă folosesc de două progrămele deosebite, care pot face minuni în anumite situaţii, dac care m-au făcut să pierd câteva ore bune (pentru că nu există presetări pentru anumite rezoluţii sau dimensiuni, totul se face pe încercate, mai ales cu cel de-al doilea program. Este vorba despre SmillaEnlarger, respectiv de SmartDeblur. Primul face exact ce îi sugerează numele, poate mări o fotografie de tip bitmap prin generarea de pixeli de proximitate. Este un program gratuit. Cel de-al doilea asigură îndepărtarea focalizării defectuoase (care în cazul de faţă a fost cauzată de mărirea fotografiei), are rezultate neaşteptat de bune de multe ori, dar neavând presetări sunt necesare mai multe încercări. La o mărime a imaginii bitmap de peste 1500×2000 pixeli, pentru o singură încercare sunt necesare câteva minute (chiar şi pe un procesor Core i7), de aici timpul destul de lung necesar găsirii celei mai bune soluţii. Programul nu este gratuit, dar face toţi banii cu vârf şi îndesat.

După operaţiile de mărire şi focusare, am trecut rezultatul printr-un editor de imagine pentru a corecta culorile, luminozitatea şi contrastul şi pentru a aplica un uşor sharpening, pentru îmbunătăţirea vizibilităţii detaliilor.


Aceasta este marca despre care vorbim. Falsificarea constă în aplicarea unei imagini suplimentare scanate în prealabil peste marca obişnuită, comună. Operaţiunea s-a efectuat prin utilizarea unei imprimante cu jet de cerneală (probabil după lipirea mărcii pe o coală de hârtie, urmată apoi de dezlipirea acesteia prin spălare, fiind o marcă obliterată).

Falsificatorul se dovedeşte a fi neştiutor în tehnica imprimării cu jet de cerneală. Atunci când reproduce o fotografie scanată color, orice imprimantă cu jet de cerneală din categoria celor de tip SOHO realizează imaginea reprodusă cu ajutorul unei ploi de cerneală, cartuşul fiecărei culori generând un jet de particule fine. Existenţa acestor puncte colorate se poate vedea chiar şi cu o lupă bună (de genul celor textile cu puterea de mărire de 10×). Mai jos vă prezint în detaliu porţiuni din imaginea mărită în care se pot distinge microparticulele de cerneală colorată (pe prim aimagine puteţi face click pentru mărire).



Acum ştiţi la ce să vă uitaţi dacă vă oferă cineva o asemenea "eroare". Feriţivă de falsuri!

luni, 31 iulie 2017

Falsuri ale mărcilor din a doua emisiune Cap de bour

Semnalarea existenţei falsurilor a fost făcută în revista "Le postillon" publicată în Franţa.
Nu am ce să comentez pe marginea celor publicate acum mai bine de o sută de ani. Click pe imagini pentru mărire.


Din păcate legendele unor ştampile au fost zdravăn stâlcite. Citiţi Fokschani în loc de Koloschani, Roman în loc de Norman, Kahul în loc de Kahni.
Referitor la marca de 50 bani dantelată 10, presupun că este vorba despre un fals al valorii de 50 bani Paris, 1872.

joi, 27 iulie 2017

Ministerul Culturii: dezbatere publică a unui proiect de Ordin al ministrului. Propunerile şi sugestiile pe care le-am înaintat

Pe data de 18 iulie a.c., pe site-ul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale a fost postat pentru dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Normelor privind reevaluarea bunurilor culturale mobile deținute de instituțiile publice (link: aici).

Pentru informarea cititorilor, proiectul Ordinului şi Anexa la acesta sunt prezentate mai jos (click pe imagini pentru mărire).

Proiectul Ordinului:


Anexa la Ordin:


În nume personal am înaintat astăzi, mai devreme, următoarele sugestii şi propuneri:

1. Deoarece reevaluarea este o operaţiune de durată, ar fi justificată introducerea pentru instituţiile publice a unei obligaţii de raportare periodică a stadiului de îndeplinire a ordinului. Consider că o perioadă de raportare de un an nu ar reprezenta o obligaţie împovărătoare pentru instituţii. conţinutul raportării ar putea cuprinde numărul de obiecte pe categorii de clasare (tezaur, fond), respectiv neclasate. Centralizarea raportărilor la nivelul Ministerului Culturii ar ajuta la formarea unei situaţii statistice utilă.

2. Ar fi necesară definirea termenului de "instituţie publică" de la Art. 1 din Anexă, deoarece din practică s-a constatat că instituţiile care nu se află în subordinea MCID tind să ignore ordinele emise de acesta (un exemplu: Academia Română, gestionară a mai multor colecţii filatelice incluzând colecţia-tezaur Cantacuzino, colecţii care nu au fost clasate potrivit Legii nr. 182/2000 şi nici evaluate/reevaluate de zeci de ani)

3. Ordinul Ministrului ar trebui completat cu sancţiuni pentru neefectuarea reevaluării, precum şi pentru neraportarea stadiului de efectuare a acesteia la termenele stabilite.


Termenul pentru prezentarea sugestiilor şi propunerilor este 28 iulie a.c.

miercuri, 26 iulie 2017

Imaginaţia profitorilor nu are limite!

În urmă cu două sau trei săptămâni am avut un schimb de comentarii pe un site de socializare cu un colecţionar de documente din Cluj. Am fost întrebat (referitor la natura unui fals prezentat de un alt colecţionar în grupul respectiv) dacă este vorba despre un "fals de epocă".

Prima oară aproape că mi-a sărit ţandăra, dar m-am abţinut să dau un răspuns mai în doi peri pentru că era o probabilitate scăzută ca interlocutorul meu să fi citit articolele publicate pe acest blog, aşa că am încercat să-i explic cum stă treaba cu falsurile. M-am gândit că este bine să public ideea şi aici (fiind determinat de o făcătură gogonată întâlnită pe un portal de licitaţii online, vedeţi la final).

La începuturile filateliei nu a existat niciun fel de reglementare care să aibă ca subiect reproducerea mărcilor poştale. Pentru că atât informaţia, cât şi aprovizionarea filateliştilor din ce în ce mai mulţi erau cel mai adesea precare, o mulţime de întreprinzători au socotit că s-ar putea obţine profit din realizarea de copii după cele mai căutate timbre. Cea mai mare parte a acestor întreprinzători şi-au început activitatea încă din anii '60 ai secolului al XIX-lea în ţări din vestul şi centrul Europei, dar şi din America de Nord (cu precădere din SUA). Numărul lor a crescut în mod aproape geometric până în jurul anului 1900, cam atunci administraţiile poştale, cât şi fiscul din ţările respective începând să vâneze tipografiile care imprimau reproduceri după timbre. Restricţiile s-au înmulţit, la un moment dat (potrivit literaturii filatelice a vremii) punându-se în discuţie cât de legal îşi desfăşoară activitatea revistele de profil, care realizau clişee pentru inserarea în cadrul rubricilor de noutăţi apărute în lume.

Că au existat multe falsuri chiar din perioada timpurie o demonstrează cataloagele vremii. Vă prezint mai jos un exemplu publicat în 1875 (via The London Philatelic Society) care vizează chiar primele timbre ale "Principatelor Dunărene". Cred că puteţi identifica şi informaţiile eronate (datele publicate erau cele cunoscute de fapt la acea vreme).


Cred că cei mai avansaţi pot recunoaşte unele falsuri care circulă pe piaţă.

Aproximativ din 1890, unii dintre cei care imprimau reproduceri pe care le comercializau ca atare, sub numele de facsimile, au realizat că preţurile pentru anumite timbre au luat-o razna datorită rarităţii lor şi a cererii din ce în ce mai mari din partea colecţionarilor, aşa că au început să îşi orienteze producţiile spre timbrele scumpe. Aceste tipărituri au ajuns să fie distribuite de reţele de "negustori" (de fapt mafioţi în toată regula) care s-au întins ca o molimă pe cinci continente. Numărul falsurilor realizate până la izbucnirea Primului Război Mondial a fost unul apreciabil. Unii specialişti vorbesc de sute de mii, alţii sunt mai darnici - milioane de falsuri realizate între 1860-1914. Nimeni însă nu poate prezenta falsuri realizate în ultimele zeci de ani (în afara decolorărilor, a redantelărilor şi a regumărilor).

Ştiţi care este problema cu mărcile reparate? Şi ele sunt asimilate falsurilor, atunci când în tranzacţii nu le este specificat clar statutul. Şi asta nu de ieri, de azi, ci încă de la sfârşitul anilor 1900.
Ştiţi ce se întâmplă astăzi totuşi? Nici nu vă imaginaţi ce specialişti sunt la Cultură! O atestă spusele unui fost director al Muzeului Naţional Filatelic, Lia Galic, cu ocazia unui interviu acordat revistei Historia prin 2011 (îl puteţi găsi aici):

«Spre exemplu, Muzeul Naţional Filatelic nu este acreditat.Directorul instituţiei se apără spunând:„Probleme nu sunt. Acreditarea unui muzeu este o operaţiune destul de complicată. (...) Legea este destul de severă şi sunt nişte condiţii pe care, efectiv, nu le vom putea îndeplini. (...)Apoi, una dintre cele mai grele condiţii legale pe care nu le putem îndeplini, care îmi vine acum în minte, este faptul că am avea nevoie de un laborator de restaurare, de un restaurator. Specialişti avem, dar restauratori nu. Deşi mai puţine piese din colecţiile noastre pot fi restaurate, timbrele niciodată, eventual matriţele şi machetele ar avea nevoie...”»

Şi aici este de discutat: matriţele (de fapt clişeele) nu se pot restaura deoarece constituie cele mai solide mijloace de comparaţie într-o cercetare criminalistică de stabilire a calităţii de originalitate pentru timbrele vechi. Pentru că şi aşa "pute" peste tot de experţi în timbre.

Revin la schimbul de mesaje pe care l-am avut cu colegul colecţionar din Cluj. Există pe piaţă aşa-zişi negustori care oferă tot felul de reproduceri sub denumirea de "falsuri de epocă" pentru că, vezi Doamne, acestea sunt "mult mai valoroase". Este doar un şiretlic scos în faţă de un tupeu dus până spre obrăznicie. Falsul este fals şi nu poate avea nicio valoare! Adevăratul fals de epocă nu este cel realizat în dauna filateliştilor, ci falsul în dauna poştei, care a fost utilizat pentru a ocoli plata taxelor poştale (aşa-zisele fraude poştale).

Falsurile realizate în dauna filateliştilor sunt imposibil de catalogat, din cauza numărului mare de producţii tipografice care au concurat la punerea lor pe piaţa filatelică (mai pe înţeles, există un număr neprecizat de "tipuri" care nu se mai termină de descris, este pur şi simplu o muncă în zadar). Poziţia unor colecţionari potrivit căreia astfel de falsuri ar constitui "piese de referinţă" este una nejustificată şi la limita legalităţii chiar. Orice fals ar trebui separat de piesele originale şi scos de pe piaţă (desigur, asta este o utopie, deoarece legislaţia referitoare la producerea şi comercializarea falsurilor are ca obiect falsul de timbru ca mijloc de plată a contravalorii serviciului poştal).

Imaginaţia profitorilor nu are limite! În cei şase ani şi jumătate de când scriu pe blog cred că am prezentat sute de falsuri în tot acest timp. Şi cu toate acestea tot se întâmplă să rămân cu gura căscată atunci când întâlnesc o "producţie" nouă, precum cea indicată de săgeata roşie. Uitaţi-vă şi minunaţi-vă! (Click pe imagine pentru mărire).


luni, 24 iulie 2017

Falsuri ale mărcilor din emisiunile "Cifra în patru colţuri"

Săptămâna trecută am dat fără să vreau pe eBay peste un fals al mărcii de 50 bani portocaliu Cifra în patru colţuri. Iniţial nu am observat că este un fals, dar mărind imaginea mi-au sărit în ochi unele neregularităţi ale tiparului.

M-am gândit să caut în biblioteca mea de imagini un exemplar neuzat pentru a-l folosi ca martor, alături de fals, pentru a ajuta cititorii să descopere singuri diferenţele dintre original şi fals, dar - surpriză! Pe lângă un alt exemplar fals al mărcii de 50 bani am descoperit încă un fals, de această dată la valoarea de 25 bani albastru!!!

Dacă falsul valorii de 50 bani a fost semnalat într-un articol mai vechi din Filatelia de către Silviu Fragomir, celălalt fals nu a fost semnalat, din câte cunosc. Când l-am identificat am avut unele îndoieli în ceea ce priveşte statutul de fals, datorită existenţei a două tipuri diferite de clişeu. Aşa că am căutat o pereche conţinând ambele tipuri. Să le vedem.


Acesta este falsul mărcii de 25 bani, care are şi o imitaţie a pseudofiligranului stema mică (realizat nu prin impresiune în masa hârtiei, ci cu ajutorul unei substanţe grase). Detaliile care mi-au atras atenţia sunt grosimea neregulată a cadrului alb interior care înconjoară efigia, forma şi poziţia cifrelor din cele patru cartuşe ale valorii, precum şi aspectul efigiei. Pe lâgă aceste detalii mi-a mai atras atenţia şi ştampila, care se vrea o imitaţie a unei ştampile rurale. Nici dantelura nu seamănă cu cea a originalelor.

Pentru a putea face comparaţie cu originalul, vă prezint mai jos o pereche orizontală cu cele două tipuri (şi care mai este şi nedantelată la mijloc pe deasupra, click pe imagine pentru mărire):


Falsul a fost oferit tot pe eBay cu mai mult de zece ani în urmă (am început să ţin evidenţa pieselor în licitaţii cam prin 2000).

Să trecem la falsul valorii de 50 bani. Cred că am mai scris despre acest fals pe blog, dar sunt sigur că majoritatea cititorilor mai recenţi nu au citit articolul cu pricina, aşa că o reluare nu strică.


Falsul seamănă cu cel prezentat precedent, şi dacă vă uitaţi mai cu atenţie la ambele piese, puteţi vedea un aspect similar al tiparului, dar şi al dantelurii. Ştampila nu seamănă cu niciun tip utilizat în perioadă.


Acesta este falsul menţionat la începutul articolului. Pare a fi executat cu acelaşi clişeu (ori matriţă) ca şi falsul de mai sus. Se deosebeşte faţă de original prin forma diferită a cifrelor din colţuri, prin literele care nu seamănă, precum şi prin poziţia acestora: poziţia piciorului vertical al literei R din ROMANIA faţă de cifra 25 din colţul stâng superior, precum şi poziţia literelor NCI din CINCI faţă de cifra 25 din colţul stâng inferior. Nu mai vorbesc de aspectul efigiei, aproape identic cu aspectul efigiei de la falsul de 25 bani. Falsul poate induce în eroare colecţionarul "obişnuit" prin reproducerea ştampilei BUCURESTI CURSA II, diferită totuşi de cea dublu cerc originală prin existenţa la reproducere a unei haşuri din linii verticale în cercul interior, haşură inexistentă la ştampila originală.


Aceasta este o captură de ecran a ofertei de pe eBay. Nu am o captură similară şi pentru falsul valorii de 25 bani pentru simplul motiv că atunci când am salvat imaginea, cu mulţi ani în urmă, nu aveam obiceiul să salvez şi capturile.

Pentru a putea compara falsurile cu originalul, vă prezint mai jos o pereche neuzată a valorii de 50 bani (click pe imagine pentru mărire):



luni, 17 iulie 2017

Poziţia originală a tête-bêche-ului este de fapt invers

Foarte pe scurt: necunoaşterea poziţiei clişeelor în coală poate cauza găuri în portofel. Să mă explic.
Dau mai devreme peste o pereche întoarsă oferită pe un portal online. Click pentru mărire.


După cum se poate observa din imagine, poziţia mărcilor din perechea oferită este "goarnă la goarnă", sau bază la bază, mai elevat vorbind.

Problema este că în coala originală a mărcii de 3 parale Principate, perechea centrală (tête-bêche-ul) este taman invers, cap la cap. De altfel, aşa sunt aşezate clişeele la toate cele trei valori ale planşelor utilizate în 1864, iar acest detaliu se poate vedea chiar la planşa originală existentă la Muzeul Naţional Filatelic, fotografiată în baza de date online cu obiecte clasate de la Institutul Naţional al Patrimoniului. Se poate vedea aici. Dacă se întâmplă să nu puteţi accesa baza de date, am făcut o captură de ecran (click pentru mărire):


Concluzia: perechea oferită este un fals. Nici nu trebuie să mai fie verificate microsemnele (deşi nici ele nu corespund). Schema colii este de altfel prezentată în catalogul din 1974 (printre alte lucrări).

Morala: dragi colegi, studiaţi literatura dacă vreţi să achiziţionaţi clasice, sau staţi departe de ele dacă nu le stăpâniţi. Pentru că vă alegeţi cu găuri în portofel.

A fost aprobat bugetul pe anul 2017 al Romfilatelia SA

În Monitorul oficial partea I-a, nr. 564 publicat astăzi s-a publicat Ordinul ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale nr. 444 pentru aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2017 al Societății Comerciale "Romfilatelia" - S.A., filială a Companiei Naționale "Poșta Română" - S.A.

În anexa la ordin este publicat bugetul propriu-zis. Ca o observaţie pe care îmi permit să o fac, în Monitorul oficial, la anexă, nu este menţionată unitatea de măsură pentru cifrele din buget (sic!). În mod normal, cifrele ar trebui să semnifice mii de lei (cu excepţia rândurilor 50-54, pentru care se menţionează în mod expres leul ca unitate de măsură).

Bugetul este prezentat în imaginile de mai jos (click pentru mărire).


Dacă aveţi comentarii, puteţi folosi formularul din subsolul articolului.

vineri, 14 iulie 2017

Un fals şi o făcătură

Pe eBay apar mereu tot felul de minuni care pot deruta colecţionarul cu un bagaj de cunoştinţe mai uşor. Mai că nu e săptămână în care să nu întâlnesc falsuri, făcături sau piese modificate în mod voit de cine ştie cine cu scopul clar de a găsi un "fraier". În ultimul timp nu am mai semnalat însă decât situaţiile care mi s-au părut ori mai periculoase pentru începători, ori mai trase de păr.


Astăzi vă prezint acest fals al mărcii de 50 bani "Paris", care poate păcăli o persoană neavizată prin modul în care a fost făcută descrierea (click pe imagine pentru mărire):


Titlul descrierii indică existenţa unei ştampile cu bare fanteziste, nespecificându-se însă că de fapt avem de-a face cu un fals. Această modalitate de a prezenta piesa (care seamănă un pic cu o "nevinovată" inginerie socială) ar putea sugera pentru neavizat că de fapt numai ştampila este falsă.
Ca să nu zică cineva că am eu vedenii, vă prezint mai jos o pereche nedantelată originală a aceleiaşi mărci (oferită în urmă cu câteva luni într-o licitaţie străină, click pentru mărire):


Puteţi face comparaţie între piese. Vă recomand să verificaţi modul în care este desenată efigia şi aspectul haşurilor acesteia, precum şi forma literelor şi cifrelor din inscripţii şi poziţia relativă a acestora faţă de cartuşele din care fac parte.

A doua semnalare are ca obiect o marcă din perioada RPR care a fost decolorată, fiind prezentată drept eroare. Click pentru mărire:


Fără supărare, o astfel de prezentare descalifică autorul.



sâmbătă, 1 iulie 2017

Este sau nu retuş în medalion?

Pe un portal de licitaţii online, un vânzător oferă de ceva timp mai multe piese clasice româneşti, printre care şi câteva mărci de 20 parale "favoriţi" din 1866-67. Urmărind de mai mult timp ofertele sale, am observat că obişnuieşte să scoată în evidenţă orice "bibil" şi orice "purice" pe care l-a văzut la mărcile pe care le oferă (desigur, pentru a-şi creşte audienţa şi a-şi face oferta cât mai atractivă). Aşa a procedat şi cu două piese pe care le-am găsit în fluxul meu RSS exact una sub alta.

Prima piesă este un unicat de 20 parale care prezintă un retuş vizibil efectuat cu pensula în medalion.


Retuşul în medalion este bine vizibil, făcând un contrast suficient de bun faţă de fundalul retuşat, impresiunea mărcii având un aspect dezlânat, trădând un tiraj mai târziu (confirmat de hârtia subţire a mărcii, precum şi de data din ştampilă, 10/7 (1867).

Cealaltă piesă de care am pomenit este un ştraif vertical de trei exemplare al aceleiaşi mărci, tot pe hârtie subţire (se poate distinge uşor acest amănunt cu ajutorul imaginii de pe verso, postate de vânzător, la care este bine vizibil tiparul, iar nuanţa hârtiei este pală, specifică tirajului pe hârtie subţire).


Descrierea ştraifului menţionează existenţa unor retuşuri în medalion la toate cele trei mărci din ştraif, retuşuri pe care trebuie să recunosc cu părere de rău că n-am reuşit să le văd. Ştraiful a fost însoţit şi de un desen (nu prea reuşit, pe care l-am considerat nerelevant).

Aici intervine un amănunt care nu este destul de cunoscut de către colecţionari. Aproape în totalitate, retuşurile în medalion se întâlnesc la tirajele ceva mai târzii ale mărcii de 20 parale pe hârtie subţire, care prezintă (în marea lor majoritate) tiparul de la uşor uzat la dezlânat evident, iar nuanţa tiparului este negru cenuşiu spre cenuşiu. Din practica studiului acestei mărci (care nu este una rară, întâlnindu-se frecvent pe piaţa filatelică şi în colecţii) rezultă că la tirajele timpurii (caracterizate de un aspect al tiparului de un negru mai ferm, uneorichiar intens) nu se întâlnesc piese care să prezinte medalionul retuşat. Revenind la ştraiful din imaginea de mai sus, părerea mea este că e vorba de un tiraj timpuriu pe hârtie subţire, care are medalioanele nereuşate. Vede cineva vreun detaliu care mie îmi scapă?

vineri, 30 iunie 2017

Un bloc care m-a băgat în ceaţă

Prin luna ianuarie din acest an pe portalul eBay au fost oferite o mulţime de piese româneşti provenite dintr-o colecţie interesantă, desfăcută pe bucăţi de un vânzător din Regatul Unit, colecţie bogată în tot felul de mărci incluzând clasice, probe şi eseuri, serii mai bune etc., etc.

Printre piesele oferite s-a aflat şi blocul din imaginea de mai jos, descris pe foaia de album pe care a fost fixat de fostul proprietar. Click pe imagine pentru mărire.


Deci este marca de 10 lei din seria de uzuale "Mihai copil" cu filigran linii ondulate (din acelaşi grup de uzuale mai fac parte valorile de 25 bani şi de 7,50 lei, excluzând valorile "normale", imprimate pe hârtie velină fără filigran).

De ce m-a băgat în ceaţă acest bloc? Datorită unei caracteristici care nu se potriveşte cu formatul "normal" al colilor de tipar, aşa cum se regăsesc ele în colecţia înmormântatului Muzeu Naţional Filatelic (din această valoare se păstrează în colecţie coală de 100 de exemplare (10×10) cu margini, precum şi coală de 200 de exemplare (20×10), tot cu margini. La ambele tipuri de coală pe marginile superioare şi inferioare se regăsesc "haşuri" realizate din linii de culoare, aşa cum se pot vedea pe marginea inferioară de coală de la blocul din imaginea de mai sus.

Dar asta nu e tot! (nu faceţi legătură cu reclamele difuzate în prostie de unele canale TV  😉). Dacă vă uitaţi mai cu atenţie pe marginea superioară a blocului, veţi mai observa ceva (click pe imagine pentru mărire, urmăriţi săgeţile roşii):


Pe margine superioară se pot vedea urme de la un alt set de haşuri din linii de culoare (la fel ca pe marginea inferioară), deci şi deasupra blocului de 20 de mărci ar mai fi o margine de coală!!!

Desigur că o astfel de formaţiune nu se potriveşte cu formatul colilor complete cunoscute (păstrate, după ştiinţa mea, numai în colecţia Muzeului Filatelic).

Singura explicaţie care îmi vine în minte pentru a se putea explica acest format "mic" este că ar fi posibilă pregătirea unor coli speciale pentru carnete, care însă nu au mai apucat să vadă lumina zilei.

Orice alt raţionament este binevenit.

miercuri, 14 iunie 2017

Încă nu ştiu dacă este o ştampilă nesemnalată încă sau o făcătură

Într-o licitaţie mai veche a casei elveţiene David Feldman am găsit un lot concretizat într-o scrisoare prefilatelică purtând o ştampilă cu un desen dintr-un tip pe care nu îl am în fişele mele şi nici în manuscrisul referitor la catalogarea ştampilelor de pe teritoriul Ardealului, Banatului şi Bucovinei.

Descrierea lotului sună cam aşa:

"Sz.Udvarhely Franco / Brief aus 1848 nach Szekesfehervar, offensichtl. in allen Werken unbekannter Stempel - demnach wohl auch sehr selten."

Ca ilustrare, în catalog nu este prezentată scrisoarea întreagă, ci numai un fragment atât de mare cât să fie prezentată ştmapila cu pricina:


Textul ştampilei este «SZ.UDVARHELY/Franco». Acest tip de ştampilă nu este catalogat nici de cunoscuta lucrare semnată de Gudlin. Neputând verifica originalitatea piesei, mă abţin să fac orice afirmaţie.

Licitaţia respectivă a desfăcut o importantă colecţie de ştampile din fostul imperiu habsburgic, incluzând cam toate ştampilele liniare negative rare din Transilvania perioadei prefilatelice. Pagina în care a fost ilustrată ştampila cu pricina este mai jos (click pe imagine pentru mărire).


Apelez la cititori pentru orice informaţie referitoare la ştampila prefilatelică transilvană.

marți, 13 iunie 2017

Din nou despre danteluri contrafăcute la mărci din emisiunea Paris

În urmă cu trei zile scriam pe blog despre câteva falsuri oferite la o licitaţie din Spania. Astăzi, mai devreme, verificam evoluţia preţurilor unor piese diferite ale poştalor străine din Principate în câteva licitaţii mai vechi. Întâmplarea de multe ori se pare că potriveşte lucrurile, deoarece într-o licitaţie mai veche a casei elveţiene David Feldman (noiembrie 1994) am dat peste două piese Paris cu danteluri contrafăcute (numerele de sub imagini reprezintă numerele loturilor în cauză).


Prima piesă a fost taman blocul de patru cu margine superioară de coală oferit la licitaţia spaniolă amintită, despre care am scris (vezi linkul mai sus). Blocul cu dantelura contrafăcută a avut în 1994 un preţ de strigare de 300 franci elveţieni.


Surpriza nu a constituit-o însă blocul de patru, ci o altă piesă de 50 bani, un colţ de coală oferit cu un preţ tot de 300 de franci elveţieni, care are însă şi el dantelura contrafăcută. După aspectul desenului clişeului avem de-a face cu o marcă originală, dar aşa-zisa dantelură cu aspect neregulat nu se potriveşte cu niciun chip matriţei dantelurii în pieptene executate la Paris (vezi mai multe aici). La această marcă din colţul colii, falsificatorul a făcut o greşeală grosolană (cauzată probabil de cunoştinţele insuficiente): linia orizontală superioară de perfor ar fi trebuit să se continue spre stânga marginii verticale cu numai un singur orificiu suplimentar, nu cu două orificii.

Existenţa mai multor piese dantelate în fals din piese nedantelate sugerează că în timp a existat o perioadă în care imposibilitatea procurării pieselor dantelate a generat confecţionarea unor contrafaceri. Asemenea produse nu pot fi încadrate decât drept falsuri parţiale în dauna colecţionarilor.

Aviz amatorilor.

luni, 12 iunie 2017

Fals al timbrului de ajutor de 5 lei din 1918

Valorile în lei de la ambele emisiuni definitive ale timbrelor de ajutor (din 1916 şi din 1918) au fost falsificate în mod repetat, despre acest subiect am mai publicat pe blog cel puţin două articole. Astăzi vreau să vă prezint un fals al timbrului de 5 lei.


În imaginea de mai sus (click pentru mărire) puteţi examina un unicat original (stânga) şi un fals, o reproducere (dreapta).

Primul element al desenului care se deosebeşte în mod evident la fals faţă de original este forma cifrei valorii nominale. Diferenţele ale desenului se pot însă deosebi şi la restul literelor din inscripţii, examinaţi-le pe rând pe fiecare şi le veţi vedea.

O altă caracteristică evidentă a originalului care nu se întâlneşte la fals este forma şi fineţea cărămizilor din fundal, din spatele vulturului. În plus, atât haşurile vulturului, cât şi cele ale postamentului pe care este acesta aşezat prezintă multiple diferenţe care pot fi analizate prin comparaţie.

Niciunul dintre falsurile pe care le-am întâlnit la oricare dintre valorile în lei falsificate din ambele emisiuni (1916 şi 1918) nu a fost realizat cu respectarea minimală a altor două elemente caracteristice: hârtia, respectiv dantelura (ultima are orice altă dimensiune decât clasicele A, B, C, D şi K). Aşadar o simplă măsurare a dantelurii şi compararea hârtiei faţă de cea a unui original v-ar putea ghida relativ uşor în identificarea falsurilor.

Referitor la falsul din imaginea de mai sus, personal am o dilemă deoarece nu sunt sigur care timbru de ajutor s-a intenţionat să fie copiat: ori cel de 5 lei brun roşcat din 1916, ori cel de 5 lei portocaliu din 1918. Dilema are drept cauză culoarea dubioasă a tiparului falsului, un fel de crem nedefinit.

duminică, 11 iunie 2017

Piesă clasică de istorie poştală expediată din Sibiu

Plicul prezentat mai jos nu constituie vreo raritate nemaipomenită, dar am ţinut să vi-l prezint pentru că reprezintă un exemplu foarte frumos de trimitere internaţională din perioada clasică. El a figurat în oferta licitaţiei cu numărul 56 a firmei germane Potsdamer Philatelistisches Büro, care a avut loc la începutul acestei luni. Click pe imagine pentru mărire.


Plicul a fost expediat ca trimitere porto pe 31 martie 1851 din Sibiu la Londra. Pe faţă este vizibilă ştampila oficiului de expediţie, HERMANN(STADT) cerc dublu cu ornament stea. El a tranzitat prin Arad (2 aprilie), intrând apoi pe teritoriul german via WILHELMSBAHN şi AACHEN. Pe faţă a fost aplicată ştampila de origine "Aus Oesterreich" în cadru dreptunghiular cu tuş roşu. Pentru parcursul german, plicul a fost încărcat cu un porto de 3 Silbergroschen, iar la sosire a fost taxat cu 1 shilling şi 8 pence. Pe verso se pot distinge alte trei ştampile germane de tranzit.
De bună seamă, un asemenea plic ar avea un loc de frnte în orice exponat sau colecţie de istorie poştală sau de studiu al tarifelor şi rutelor poştale.

sâmbătă, 10 iunie 2017

Bijuterii internaţionale: mărcile-etichetă columbiene pentru poştă aeriană şi un centru răsturnat

Licitaţia casei americane Cherrystone din luna aprilie a.c. a cuprins în ofertă o mulţime de loturi şi piese interesante şi rare, precum şi o secţiune generoasă de colecţii. Exact aşa cum se aşteaptă toată lumea de la o firmă care are pretenţii de clasă premium. Vreau să mă opresc asupra a două loturi din oferta licitaţiei pentru că mi se par frumoase poveştile ţesute în jurul lor.

Am să încep cu o serie de mărci pe care, atunci când le-am văzut prima oară în viaţa mea (în poze, asta era acum mai bine de 40 de ani) am crezut că sunt luat peste picior de cel care mi le-a arătat, nimeni altul decât regretatul doctor Tripcovici. Eram într-o vineri dimineaţă (mai ţin minte) la biblioteca AFR-ului din Boteanu, lângă maldărul de reviste sosite recent. Eram cititor cu prezenţă regulată, iar doctorul Tripcovici îşi făcuse obiceiul să vină lângă mine şi să mă întrebe de una, alta, plăcându-i că mă interesau vechiturile şi că citeam tot ce puteam găsi prin reviste despre clasicele europene. Cu câteva luni înainte îmi dăruise un set de cataloage şi mă trăgea de limbă să vadă dacă am citit ceva din ele şi ce anume. Atunci mi-a arătat "etichetele" columbiene într-un catalog de licitaţii cu fotografii alb-negru, dar şi cu câteva pagini cu fotografii color (atunci mi se păreau grozave, puteai să vezi cam cum arată rarităţile aşa cum n-aveai ocazia altfel). Să vi le arăt şi eu (click pe imagine pentru mărire):


Aceste mărci au fost puse în circulaţie în 1920 de către «Compania Colombiana de Navegation Aerea» fondată cu puţin timp înainte, în toamna anului 1919. În februarie 1920 proaspăta companie aeriană a obţinut încredinţarea unei francize pentru efectuarea curselor aeriene şi transportului corespondenţei între localităţile Barranquilla şi Cartagena, priminf totodată şi autorizarea de a-şi realiza propriile mărci poştale. Vorba vine mărci poştale, pentru că de fapt compania a aplicat un supratipar cu nominalul "$0,10" pe un set de etichete publicitare ale Curtiss Aeroplane & Motor Company. Nu s-au păstrat documente referitoare la tirajul supratiparelor, presupunându-se că ar fi fost realizate circa 100 de seturi. Acest tiraj infim le-a transformat în rarităţi adevărate, căutate cu ardoare atât de investitori, cât şi de colecţionarii mărcilor sud-americane sau care studiază aerofilatelia. Setul din fotografia de mai sus este unul dintre puţinele păstrate într-o stare de calitate bună, trecând succesiv prin mâinile multor experţi de renume mondial care le-au semnat şi/sau au eliberat certificate: Herbert Bloch, Kessler, Champion, Calves, Diena, Alex Rendon.
La licitaţia casei americane, setul a fost oferit la un preţ de strigare de 14.000 dolari. În ciuda cotei de catalog ridicate (catalogul francez Yvert le evaluează la48.250 euro), setul a rămas nevândut.

A doua piesă pe care doresc să o prezint este vestita madonă cu centrul răsturnat din Ungaria.


Marca uzuală de 5000 coroane din 1921 a fost imprimată eronat cu centrul răsturnat. Din această eroare, potrivit inventarelor păstrate de specialişti s-au maipăstrat până astăzi mai puţin de o sută de exemplare (neuzate şi ştampilate). Dintre acestea, cel puţin 38 de exemplare se află în diverse muzee şi arhive, aşa cum îi şade bine oricărei rarităţi. Dintre exemplarele rămase în circuitul liber, cele mai multe piese prezintă diverse defecte mai mult sau maipuţin vizibile (marca are un format ceva mai mare, iar hârtia ceva mai subţire, specifică mărcilor maghiare din perioadă, a facilitat deteriorarea). Exemplarul oferit în licitaţie prezintă o centrare foarte bună şi nu are defecte, ceea ce a şi dus la achiziţionarea eu cu un preţ final de 14.000 dolari.

Capete de bour la Briefmarken Fischer

Casa germană a organizat a 13-a sa licitaţie la mijlocul lunii aprilie a.c., prilej cu care a reuşit câteva rezultate interesante pentru unele loturi de potenţial interes pentru colecţionarii români.

Una dintre cele mai frumoase piese vândute în decursul ultimilor ani a fost celebrul "Zinnoberroter Merkur" din 1856:


Marca austriacă pentru ziare, un unicat neuzat cu margini mari, este una dintre rarităţile filateliei clasice europene. Ea a avut putere de circulaţie şi în teritoriile româneşti care aă făcut parte din fostul imperiu, devansând celebrele Capete de bour ca perioadă de timp pentru mărcile care au circulat pe actualul teritoriu al României. Bijuteria a avut un preţ de strigare de 20.000 euro, fiind adjudecată pentru 52.000 euro!

Revenim însă la mărcile moldovene Cap de bour.


Unicat al mărcii de 27 parale obliterat BERLAD MOLDOVA, margini mici, dar cadrul circular intact. Preţ de strigare: 1.200 euro, final 3.800 euro. Detaliile se pot afla din certificatul însoţitor.


Unicat de 54 parale obliterat JASSY MOLDOVA cu tuş roşu, margini mici pe trei laturi şi o margine lată în stânga, o marcă foarte frumoasă oferită la un preţ de strigare de 1.500 euro. Preţul final realizat: 2.600 euro.


Unicat al mărcii de 108 parale albastru pe roz, obliterat cu o amprentă aproape completă a ştampilei FOLTITSCHENI MOLDOVA 17/10 (o ştampilă rară pe prima emisiune). Marginile au lăţime medie, iar marca are un aspect foarte frumos pentru exemplarele de 108 parale cunoscute. Preţul de strigare a fost de 2.200 euro, realizând un preţ de adjudecare de 5.000 euro.

Una peste alta, sumele cu care au fost vândute aceste Capete de bour ar fi pe undeva pe la nivelul salariilor lunare ale unor bugetari ceva mai bine plătiţi. Indivizilor care tot lansează legende cu valori de sute de mii de euro ar trebui să li se arate obrazul, ca să mai termine odată cu minciunile şi manipularea doar pentru a obţine avantaje personale discutabile. Desigur că preţurile de mai sus se pot verifica în arhivele online.