Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 8 ianuarie 2014

Scrisoare clasică externă

După Sărbători, în oferta unui negustor străin postată pe un portal online au figurat mai multe scrisori clasice din diverse ţări, printre care a fost şi piesa din imaginile de mai jos (click pentru mărire).


Este vorba despre o scrisoare comercială expediată nefrancată din Galaţi, probabil în septembrie 1870 (anul este nesigur), din Galaţi în Grecia, la Corfu.
Probabil că taxele poştale au fost achitate în numerar de către expeditor. La acea dată însă România nu avea o convenţie poştală încheiată cu Grecia (tarifele UPU au intrat în vigoare câţiva ani mai târziu), iar contravaloarea transportului corespondenţei în interiorul teritoriului grecesc, de la graniţă la destinaţie, era taxată cu porto. Aşa se explică adnotarea "100" făcută cu creionul albastru (= 100 lepta), plus cele două mărci tip Hermes "cap mare" cu nominalul echivalent (20+80=100 lepta). Din păcate, ştampila care obliterează cele două mărci este neclară, nici localitatea şi nici data nefiind lizibile. Tot din păcate, vânzătorul nu a oferit potenţialilor amatori şi un scan cu spatele scrisorii, pentru a vedea care a fost parcursul corespondenţei (tranzitul şi sosirea).
Scrisoarea a fost vândută cu 185 dolari, după 16 biduri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu