Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 13 octombrie 2013

O piesă pe care o consider dubioasă

Pe eBay se află oferită, de ceva timp, o scrisoare cu o francatură simplă de 15 bani nedantelat Carol cu barbă. Piesa este oferită în sistemul Buy It Now, la un preţ de 2.000 euro.


Întrebările mele se referă, în mare, la următoarele elemente:
- este marca una originală? (în ciuda imaginilor foarte bune puse la alte piese aparţinând aceluiaşi vânzător, imaginea acestei scrisori este foarte mică şi nu permite examinarea niciunui detaliu);
- nu ştiu cărui tarif ar corespunde trimiterea;
- ştampila (BUCURESCI cu stea S62) nu a văzut-o nimeni pe această marcă până acum.

Mai este ceva: scrisoarea a trecut prin mâna lui Heimbüchler, care şi-a pus poansonul pe spatele ei.


Există acel "1" cu creionul, care - am eu senzaţia - că ascunde de fapt ceva. Am luat imaginea şi m-am jucat puţin pe canalele de culoare:


Nu disting cu certitudine ce se ascunde în spatele desenului făcut cu creionul, dar parcă aş vedea cuvântul german "Falsch".

4 comentarii:

  1. La acelasi vanzator: http://www.ebay.de/itm/RUMANIEN-6-PAR-Mi-9-HALBIERT-AUF-ZEITUNG-SIGN-HEIMBUCHLER-EXTR-SELTEN-/271253352069?pt=Briefmarke&hash=item3f27f5ae85
    alaturi de parafa expertului Heimbuchler mai era si stampila "Stempel falsch" si vanzatorul (sau alticineva?) a sters cuvantul "falsch". Deci cred ca verdictul e clar si pentru plicul aflat in discutie aici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, este posibil, s-ar vedea ceva urme de ştersătură, dar fără o examinare a piesei îmi este greu să mă pronunţ.

      Ștergere
  2. Sunt multe falsuri pe internet, trebuie sa te pricepi sa examinezi in detaliu sa iti dai seama, daca esti colectionar cu atat mai mult trebuie sa te pricepi.

    RăspundețiȘtergere