Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 17 octombrie 2013

News: Proiectul de lege privind trecerea colecţiei Muzeului Naţional Filatelic la Banca Naţională a fost adoptat de Camera Deputaţilor

Un coleg din presă m-a atenţionat astăzi asupra încheierii procesului legislativ al proiectului de lege privind trecerea colecţiei naţionale de timbre din patrimoniul Poştei Române în cel al Băncii Naţionale.
Verificând informaţia, am dat pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor de pagina destinată parcursului procesului legislativ. Cei interesaţi îl pot găsi aici.

Conform procesului legislativ, proiectul a suferit modificări şi adiţii, fiind analizat, discutat şi aprobat şi în trei comisii de specialitate: Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Forma finală a fost adoptată prin vot în şedinţa Camerei Deputaţilor, cameră decizională pentru acest proiect de lege. Forma adoptată urmează să fie promulgată. Această ultimă formă poate fi văzută în imaginile de mai jos.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu