Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 1 iulie 2013

Perfin-uri în coală

De fapt e vorba de două blocuri mai mari şi nu de coli. Acum vreo două săptămâni, cele două piese din imaginile de mai jos au fost vândute pe un portal de licitaţii online. M-a mirat faptul că preţurile cerue de vânzător - deşi aproape nesemnificative - nu au fost onorate.
Perfin-urile nu sunt domeniul meu, dar cel de-al şaselea simţ (cel filatelic, desigur...  :D ) parcă îmi spune că nu preţul a fost problema.
Vi le prezint. Ambele piese au acelaşi perfin, este posibil să provină de la aceeaşi firmă (am catalogul lui Eros, dar recunosc sincer că mi-e lene să caut în el). Sau poate să fie chiar altceva: e posibil ca perfin-urile să fie chiar contrafăcute, am întâlnit situaţii (nepricepându-mă la aşa ceva, îi las pe amatorii domeniului să se pronunţe).


Acesta este primul bloc, se vede (de fapt se deduce) modul în care a fost realizat perfin-ul, pe câte două rânduri simultan.


Acelaşi lucru se poate observa şi la al doilea bloc (de data aceasta, realizarea perfin-ului a fost făcută pe coloane).

2 comentarii:

  1. Servus !
    Am controlat eu si zice :
    ''Known only on mint blocks. This may be a modern fake. SeePerfins Bulletin Issue #302 ''
    Ati vazut 'monstrul'?
    http://www.philasearch.com/en/i_9367_934/Romania/michel_388+%2887%29%2B.html?breadcrumbId=1372675607.4048#.UdFeJPnxrVw
    WOW !
    O zi buna !
    Eugen

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aşadar se pare că simţul ăla al meu ar fi bun la ceva... :))))
      Am văzut "monstrul", acum câteva luni (sau poate un an, nu mai ştiu) a fost la licitaţia altei case, pentru o sumă de vreo trei ori mai mare. Cred chiar că am semnalat şi eu piesa pe blog, atunci.

      Ștergere