Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 2 decembrie 2012

Colecţie de mărci postclasice

Acum câteva zile vă povesteam de o colecţie românească, despre care spuneam că a fost vândută foarte convenabil pentru cumpărător.
În seara aceasta vă mai prezint o altă colecţie, de această dată de mărci postclasice româneşti obliterate, oferite de acelaşi vânzător.


Aceasta este doar prima pagină. Dacă doriţi să o vedeţi, am pregătit (ca şi data trecută) un fişier PDF, pe care îl puteţi descărca de aici (are doar 12 MB).
Colecţia a fost vândută cu 350 dolari (dacă am reţinut bine).

Am fost întrebat ce părere am despre acest lot, dar m-am ferit să fac vreo apreciere, deoarece nu doream să influenţez în vreun fel mersul licitaţiei. Acum însă, îmi pot spune părerea.

De regulă, acumulările de mărci postclasice sunt urmărite de mai mulţi colecţionari (nu ştiu exact cum a fost de această dată, deoarece lotul a fost oferit la BuyItNow, şi nu la licitaţie obişnuită). Acest lot oferă o bază foarte bună pentru un colecţionar care doreşte să înceapă o specializare a perioadei postclasice, mai ales că o bună parte a materialului a fost aranjat, cât de cât, pe danteluri.

Pentru un colecţionar mai avansat însă, lotul nu a prezentat un interes prea mare. Lipsesc dantelurile "grele", clasificarea nu era făcută şi pe hârtii la "Cifra" fără filigran, din examinarea pieselor nu se distinge nicio ştampilă deosebită, la perechi, ştraifuri şi blocuri (cele de la "Cifra") nu se distinge nicio pereche mixtă cu tipuri diferite, iar la capitolul erori de tipar nu prea s-a văzut nimic. Pe ansamblu, calitatea mărcilor pare bună, spre deosebire de alte loturi unde sunt adunate tot felul de rupturi.
În opinia mea, (dacă preţul final a fost de 350 dolari) colecţia a fost vândută bine, poate cu un uşor avantaj în favoarea vânzătorului (dar aceasta este opinia unui avansat, cred că şi cumpărătorul este mulţumit de această tranzacţie deoarece o asemenea acumulare - chiar dacă nu este excepţională - nu este oferită des).

4 comentarii:

  1. Buna seara !
    Nu am vandut lotul , m-am decis sa-l tin !
    Cat despre clasificarea pe hartii ,inca nu sunt capabil in a le deosebi pe toate , la fel am probleme cu toate seriile 'Spic de grau'
    Am nevoie de serii baza ,pentru a le folosi drept indrumar !
    Ce vreti ,la 26 de ani mai am de 'mestecat' filatelie :)
    Va multumesc,
    Eugen

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu am stiut ca sunt atat de valoroase .In catalogul romanesc am vazut ca sunt evaluate la valori modice.Nu de alta dar am si eu vreo 50 de bucati,cu stampila BUCURESCI pe ele.

    Dar alta e "problema":Cum pot sa depistez danturile rare,daca nu am nici o referinta despre acele danteluri?

    Sau sunt trecute in catalog dar nu am observat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Majoritatea sunt ieftine, într-adevăr. Dar în această acumulare mai sunt câteva varietăţi de nuanţe (pe lângă cele de dantelură, care au bileţele).
      Cotele pe danteluri sunt trecute atât în catalogul din 1974, cât şi în cel din 1984 (dar coeficienţii nu oglindesc, din păcate, raritatea reală, unii au fost trecuţi "din burtă").
      Amatorii de danteluri sunt foarte puţini, iar dantelurile care contează sunt cele "D" (13½x11½), la emisiunile Vulturi şi Cifra în patru colţuri. La Paris-Bucureşti, la Perle şi la Spic de grâu sunt alte danteluri rare pentru fiecare valoare şi tiraj. Dantelurile cu adevărat rare se găsesc însă foarte greu (o bucată la câteva mii de exemplare).

      Ștergere