Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 16 martie 2011

ANCOM a semnat contractul de finanţare din fonduri nerambursabile pentru comparatorul de tarife

Conform unui comunicat de presă, preşedintele ANCOM, Cătălin Marinescu şi ministrul Comunicatiilor şi Societăţii Informaţionale, Valerian Vreme, au semnat la sediul ministerului, contractul de finanţare nerambursabilă pentru realizarea aplicaţiei online pentru compararea ofertelor de comunicaţii electronice destinate utilizatorilor finali.

„Pentru ANCOM acesta este un moment mult aşteptat. Pentru noi, semnarea contractului înseamna startul unui proiect la care lucrăm de mai mulţi ani şi care vine să răspundă unei nevoi exprimate în nenumărate rânduri de utilizatorii finali: aceea de a compara uşor şi rapid ofertele existente pe piaţă, pentru a putea face o alegere informată şi care să corespundă întrutotul nevoilor reale de comunicaţii ale unei persoane”, a declarat cu această ocazie preşedintele ANCOM. Finanţarea nerambursabilă obţinută este de maximum 886.198,32 lei şi a fost acordată ca urmare a depunerii de către ANCOM a proiectului în cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”.

O veste deosebit de bună pentru orice utilizator al mijloacelor electronice de comunicare - internet şi telefonie. Urmează să vedem şi cum se va concretiza acest proiect.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu