Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 27 aprilie 2016

Falsuri ale unor probe şi eseuri la emisiunile Bucureşti

Nici nu mai ştiu de câte ori am prezentat diverse falsuri ale mărcilor din emisiunile Paris şi Bucureşti, dând exemple chiar.

Cu toate acestea, din cauza unor oferte de pe un portal online postate recent (şi care conţin atât originale, cât şi falsuri), de vreo săptămână la mine plouă cu mailuri şi cu telefoane, ca să mi se ceară lămuriri despre statutul pieselor în cauză.

Principala diferenţă între originale şi falsuri se poate identifica relativ uşor, cu condiţia însă ca cel care doreşte acest lucru să se mai şi uite la piesele în cauză. Lăsând la o parte forma, mărimea şi poziţia literelor şi cifrelor (uşor diferite de la valoare la valoare) şi restul microsemnelor (prezente la emisiunea Paris mai cu seamă), o examinare chiar şi cu ochiul liber a haşurilor de pe faţa efigiei poate ajuta relativ uşor la identificarea şi departajarea originalelor de falsuri:

- la originale, haşurile au o formă regulată, grosimea variază NUMAI la capete şi toate sunt dispuse la spaţii egale între ele;

- la falsuri liniile de haşură au un aspect neregulat, părând tremurate, iar grosimea este prost mimată.


La acest lot (din cauza căruia am primit cele mai multe solicitări de ajutor) toate piesele sunt falsuri cu excepţia valorii de 25 bani roz (a doua piesă de pe rândul inferior). Faceţi click pe imagine şi examinaţi aspectul efigiei.


De aici provine lotul.


Acesta este un alt fals, la care în afara aspectului neregulat al haşurilor de pe faţa efigiei lipsesc şi microsemnele caracteristice (piciorul stâng al lui R din ROMANIA nu este mai scurt, iar "croşeta" din triunghiul drept superior lipseşte cu desăvârşire).


Aceasta este provenienţa.

Curios este un lucru: în aceeaşi ofertă există şi probe originale, care sunt uşor de identificat (faţă de falsuri) prin hârtia puţin mai subţire, mai netedă la pipăit şi mai bine încleiată. Chiar şi cineva cu mai puţină experienţă poate sesiza diferenţele, aşa că nedumerirea mea este una legitimă: chiar nu ştia persoana ce oferă?

Faceţi click pe imaginea de mai jos şi examinaţi haşurile de pe faţa efigiei, apoi comparaţi-le cu haşurile celorlalte piese. Sper ca acest mic exerciţiu să vă vină în ajutor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu