Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

joi, 23 iulie 2015

Noutăţi de la Delcampe

Portalul belgian de licitaţii (agreat de unii colecţionari, nebăgat în seamă de alţii) se străduieşte mai mereu să aducă câte ceva nou utilizatorilor săi. Desigur că eforturile administratorilor sunt vizibile mult mai bine pentru utilizatorii care au optat să primească periodic pe mail buletinele informative.
Chiar dacă el nu se ridică la numărul de utilizatori al principalului său concurent de pe piaţă - eBay - utilizatorii Delcampe se pare că se declară mai mulţumiţi în comparaţie cu colegii lor. Iar acest lucru cred că se datorează încercării portalului de a se adapta mai repede solicitărilor clienţilor, de a le asculta doleanţele şi de a îmbunătăţi mereu experienţa utilizatorilor.
Cele mai recente modificări pe care administratorii portalului intenţionează să le introducă sunt prezentate pe scurt într-un clip video (în limba franceză - n-are tata alta să vă dea) urcat pe YouTube chiar astăzi.
Personal, am însă o mare părere de rău: lipsesc fluxurile RSS pentru listinguri.


Sursa: DelcampeTeam

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu