Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 25 iunie 2014

Dacă există interes, nu înseamnă că piesa este poştală

Câţiva cunoscuţi mi-au făcut zilele acestea capul mare, tot atrăgându-mi atenţia asupra unei piese care nu se încadrează în aria mea de interes. Este vorba de un fragment dintr-un plic (?) sau colet, pe care a fost aplicată o etichetă care poartă prescurtarea "M.A.I", mai mult decât probabil provenind de la "Ministerul Afacerilor Interne". Click pe imagine pentru mărire.


Piesa nu este datată, dar existenţa în ştampila de jos a unor categorii de unităţi administrative specifice ("Raionul" şi "Regiunea") ar putea-o oarecum încadra în timp.
Ar trebui făcută, în opinia mea, diferenţa între sistemul de comunicaţii care a avut în atribuţii transmiterea corespondenţelor de acest tip şi serviciul poştal de stat. Ele nu se suprapun şi (din câte ştiu) nici nu există nicio legătură între ele. "Poşta" Ministerului Afacerilor Interne era de fapt un sistem propriu şi intern de curieri, care funcţiona după regulamente interne ale acestui minister, nu după reglementările poştale. Aşadar orice caracter de "senzaţional" nu îşi are rostul.
Faptul că piesa din imaginea de mai sus a trezit un oarecare interes pe portalul de licitaţii online pe care a fost vândut (fragmentul a realizat un preţ final de 125 dolari după 7 biduri) nu îi atribuie acesteia vreo valoare filatelică. Nu uitaţi că şi timbrele fiscale sunt urmărite de o anumită categorie de colecţionari. Asta nu înseamnă că ele au vreo legătură cu serviciul poştal propriu-zis (cu excepţia fiscalelor aplicate pe gropuri şi pe foile de expediţie, desigur).
E de la sine înţeles că o astfel de piesă intră în aria de interes a unor colecţionari. Dar nefiind o etichetă cu caracter poştal şi cu o utilizare poştală, ea nu ar putea fi listată, în mod normal, în niciun catalog al mărcilor poştale. Poate într-unul pentru fiscale (deşi nici faptul că ar putea reprezenta o taxă fiscală nu este prea sigur).

3 comentarii:

  1. Aceste timbre se aplicau pe corespondenta secreta a Ministerului Afacerilor Interne. Plicurile era obligatoriu sa fie distruse la sosire, de aceea astfel de timbre sunt foarte rare, mai ales stampilate.

    RăspundețiȘtergere
  2. Timbrele MAI au fost descrise intr-un numar din revista Curierul Filatelic de la inceputul anilor 1990. Se cunosc cam 15-20 plicuri cu fiecare din valorile de 1 leu si 1.50 lei, dovedind folosirea lor pe corespondente oficiale expediate prin curierul secret al Ministerului Afacerilor Interne. Plicurile cunoscute au stampile ale unor unitati militare sau ale unor intreprinderi mari. Timbrele M.A.I nu erau timbre particulare, ci timbre ale unui curier de uz special al statului. dr Mircea Dragoteanu a publicat un articol despre ele la Londra, in revista Cinderella Philatelist.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine nu mă interesează deoarece nu-şi găsesc locul în rândul mărcilor poştale emise de un operator public în condiţiile definite de către Uniunea Poştală Universală. Nu au niciun fel de legătură cu mărcile poştale.

      Asta nu înseamnă că nu-şi găsesc şi ele amatori. Fiecare face ce doreşte cu banii săi.

      Pe mine nu mă interesează piese de tip "cinderella". Articolul este un răspuns acordat colaboratorilor mei care mi-au adresat întrebări privind includerea acestor piese în lucrarea noastră, lucru care nu se va întâmpla.

      Ștergere