Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

sâmbătă, 30 noiembrie 2013

Plecând de la un simplu mail

Astăzi am petrecut aproape tot timpul liber pe care l-am avut citind câteva sute de pagini (citesc destul de repede, în diagonală) publicate de un cerc de studii despre care nu ştiusem. Am aflat despre existenţa lui cu totul întâmplător, trebuind să-i mulţumesc d-lui Angelescu, din Roma. Este vorba despre "The Sub-Carpathian Messenger, Newsletter of the Study Circle for the Postal History of the Carpatho-Ukraine".


Din păcate, informaţiile referitoare la istoria poştală românească sunt extrem de limitate, dar cele 28 de numere ale buletinului se constituie într-un exemplu excelent de cum se face cercetarea. Dacă doreşte cineva să le citească (sau măcar să le răsfoiască), le poate găsi pe portalul Slideshare, aici. Trebuie însă să vă creaţi un cont (sau vă puteţi loga cu contul de Facebook, dacă aveţi aşa ceva).

Întotdeauna când citesc o publicaţie, revistă, prezentare sau blog, urmăresc mereu şi indicaţiile către alte surse bibliografice. Aşa am făcut şi de această dată, având norocul să găsesc titlul unei lucrări publicate în 1831 conţinând tabelele cu rutele poştale ale vechii poşta imperiale austriece.


Este vorba de itinerariile urmate de cursele poştale, precum şi de distanţele pentru segmentele respective ale rutelor. Datele sunt extrem de importante atât din punctul de vedere al reconstituirii/verificării tabloului oficial al unităţilor poştale, dar şi din cel al determinării/reconstituirii tarifelor poştale din perioada prefilatelică în funcţie de distanţă.
Ştiu, vor exista neapărat şi cârcotaşi care îşi vor spune în barbă că aceste informaţii au fost deja publicate de către cercetătorii austrieci şi cei maghiari. Că există lucrări nu este o noutate pentru mine, dar orice verificare în plus este bună, pentru că am avut surpriza să descopăr erori prin cataloagele de ştampile (localităţi dintr-un judeţ atribuite unui alt judeţ, din cauza similitudinii denumirii, ori ştampile ale unui oficiu atribuite altui oficiu).
Aşa că nu-mi mai rămâne decât să-mi urez spor la treabă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu