Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 20 august 2013

Tip de varietate nesemnalată în literatură

Tot continuând cu "puricatul" la taxele de plată, mai dau peste câte ceva. De pildă, peste marca din imagine.


Două lucruri se suprapun, confirmându-se una pe cealaltă.
În primul rând, este vorba de gaura (defectul) care se distinge în colţul drept superior. Este vorba de o urmă de ac (probabil cu gămălie), folosit de casierii sau oficianţii de pe vremuri pentru a "fixa" colile de mărci pe filele de carton ale mapelor cu care erau înzestraţi. Prinderea se făcea cu două scopuri: pe de o parte, colile prinse în "clasoare" permiteau manipularea mai rapidă a acestora (mai ales la oficiile mari, unde se umbla des la colile cu timbre, precum oficiul central din Bucureşti); pe de altă parte, se prevenea o eventuală pierdere a colilor de timbre, pe care casierii/oficianţii le aveau în partidă, iar orice lipsă constatată trebuia suportată din propriul buzunar.
Faptul că piesa este din colţul colii este "confirmat" (dacă se pate spune aşa) de liniile de culoare care au fost generate probabil de colierul de fixare a clişeelor (ca şi celelalte mărci contemporane, şi taxele de plată au fost imprimate cu planşe realizate din clişee mobile, detaşabile).
Chestia interesantă este că nu a văzut nimeni vreo marcă taxa de plată de culoare brun sau verde (din emisiunile 1881-1910) având ataşată o margine/un colţ de coală. Sau cel puţin nu a semnalat nimeni o astfel de piesă până în prezent.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu