Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

marți, 6 august 2013

Pe vremea aceea, colecţionarii erau mai curajoşi

Trimiterea mărcilor poştale pentru colecţie prin poştă era un lucru pe care îl făcea toată lumea mai demult, înainte de proclamarea republicii. După 1948, brusc mărcile poştale de colecţie au căpătat altă valoare simbolică pentru stăpânire, intrând în categoria bunurilor interzise la introducerea în corespondenţa poştală.
Iată că au trecut mai bine de 22 de ani de la "revoluţie", iar această interdicţie s-a menţinut în manualele de exploatare poştală de la noi, în ciuda faptului că această prevedere nu există nicăieri în altă parte, cât e lumea de largă!


O scrisoare filatelică expediată de un domn J. L. Mathias din Teliu, judeţul Braşov, unui corespondent din Bulgaria poartă atât pe faţă, cât şi pe verso câte o ştampilă "STAMPS" (de provenienţă particulară), pentru a-i face atenţi pe funcţionarii poştali să umble cu atenţie cu această trimitere. Păi ar mai avea acum curajul să facă aşa ceva vreun colecţionar român? Trimiterea ar putea fi considerată pierdută din start!
Am văzut plicul în cauză fiindu-mi atrasă privirea datorită francaturii bogate, abia după aceea am observat că este o trimitere expediată de un colecţionar. Cred că piesa a fost vândută cu o sumă total nesemnificativă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu