Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 19 mai 2013

Care este preţul mărcilor poştale? (15)

© 2011-2013, Max Peter. Preluarea acestui articol se poate face numai pe baza unui acord scris, încheiat în prealabil.

Episoadele anterioare le puteţi găsi aici: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8), (9), (10), (11), (12), (13), (14).

Ideea generală despre preţuri

În cuprinsul serialului ale cărui episoade le puteţi accesa la linkurile de mai sus am încercat, timp de aproape doi ani, să vă conturez o idee referitoare la factorii care influenţează preţul unei mărci sau al unei piese filatelice pe piaţa liberă.
Se pare că nu am reuşit să înregistrez cine ştie ce succes în încercarea mea. Cei mai mulţi dintre voi care mi-au înţeles în mod corect efortul mi-au şi transmis aprecieri pentru articolele pe care nu le mai puteţi găsi nicăieri în presa filatelică, nici cea scrisă şi nici cea din online. Pe lângă aceste mesaje (pentru care le mulţumesc încă o dată autorilor lor) am mai primit şi altfel de mesaje, de la tot felul de indivizi care se ascund în anonimatul oferit de libertatea acordată de mine comentatorilor.
Este al naibii de dificil de făcut faţă unei "turme" de îngâmfaţi şi de prost crescuţi îndobitociţi cu tot felul de idei preconcepute de vânzători la taraba de zarzavaturi. Chestia e că până şi acolo se aplică regulile economiei de piaţă, dar acest lucru este peste puterea de înţelegere a unor papagali care poluează lumea colecţionarilor de bună credinţă. O parte a mesajelor nesimţite provin din reţele ale unor instituţii sau organizaţii de stat (IP-urile nu mint). Nu am idee dacă ele au fost trimise ca sarcini de serviciu sau dacă respectivii au alte preocupări în timpul programului de lucru decât cele pentru care încaseasă salariul. Să fie sănătoşi, numărul IP-urilor pe care le-am blocat a trecut de 20 şi s-ar putea să blochez în continuare şi alte adrese (dacă vă pomeniţi că nu mai puteţi ajunge pe blog şi ştiţi că n-aţi fost autorul unor comentarii indecente, trimiteţi-mi un mail să mă atenţionaţi, deoarece s-ar putea să blochez şi IP-uri alocate dinamic).

În primul rând, trebuie să ştiţi că preţurile sunt întotdeauna valabile pentru originale, nu pentru falsuri şi făcături (aici s-ar părea că este problema unora, am făcut de mai bine de doi ani o "nefăcută": le-am spus borfaşilor pe nume, iar asta este o greşeală, desigur...).

În al doilea rând, hai să vedem ce este acela "preţ": este o sumă de bani pe care trebuie să o plătească un cumpărător pentru achiziţionarea unei mărci (piese). Preţul nu este identic cu valoarea, care reprezintă suma calităţilor care dau mărcii (piesei) preţul său.

În ochii unui colecţionar, o anumită marcă (piesă) care îi lipseşte din colecţie sau pe care şi-o doreşte are o valoare mult mai mare decât în ochii unei persoane neinteresate de filatelie sau de colecţionare. Această valoare poate creşte odată cu prezenţa anumitor calităţi sau însuşiri identificabile: lipsa defectelor, o stare impecabilă, aspectul foarte frumos etc.

Este de la sine înţeles că atât preţul, cât şi valoarea unei mărci (piese filatelice) sunt direct proporţionale cu raritatea acesteia. Raritatea este factorul decisiv atât al valorii, cât şi al formării preţului pe piaţă.
Problema este că pe o piaţă liberă, preţul este influenţat şi de alţi doi factori: cererea directă, respectiv oferta. În ceea ce priveşte oferta, ea poate depinde de tirajul mărcii (la mărcile moderne şi/sau contemporane), ori de frecvenţa de apariţie (la mărcile/piesele colecţionate pentru alte criterii decât cele de bază, cum ar fi erorile, varietăţile, ştampilele etc.).

Mai există un element la care papagalii care mă tot agresează cu mesaje idioate nu vor să-l înţeleagă. Să luăm un exemplu concret.
Pentru o anumită marcă/piesă cu un anumit tiraj, dintr-o ţară anumită, există 20 de colecţionari care o doresc deoarece fac colecţii "după catalog".
Pentru o altă marcă cu acelaşi tiraj, dar dintr-o altă ţară, există 300 de colecţionari care şi-o doresc.
Ei bine, piaţa asta afurisită va forma un preţ mult mai mare mărcii/piesei pentru care există cererea mai mare. Aceasta este cauza pentru care nu există preţuri standard, fixe.

Oferta inegală de pe piaţă

Am primit multe mesaje de la deţinători (nu spun colecţionari) ai unor acumulări de mărci din anii 1970-1990. Se pare că propaganda comunistă a făcut îndeajuns de multe "victime" care au aruncat banii în acei ani pe "abonamente" filatelice, iar acum nu mai pot comercializa mărcile respective decât la o mică fracţiune din banii plătiţi iniţial. După ce că mărcile din perioada respectivă nu constituie mari rarităţi, ele se mai şi găsesc din belşug pe piaţă, şi este normal ca ele să aibă preţuri derizorii, de multe ori de maculatură.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre mărcile neuzate în stare bună mai timpurii de Primul Război Mondial. Raportat la ofertele de pe piaţă, numărul amatorilor de astfel de piese este considerabil mai mare. Acesta este unul din exemplele punctuale cele mai nimerite, dar există şi multe altele.

Eternul termen "lista de preţuri"

Numărul internauţilor care ajung pe blog în urma introducerii în motoarele de căutare a invariabilei combinaţii "lista de preţuri" este destul de mare. Toţi au impresia că este cineva pe internet care abia aşteaptă să-i servească cu informaţii comerciale şi că ar trebui să existe undeva un fel de "mercurial" universal valabil.
Mulţi dintre cei care caută aşa ceva se arată miraţi că internetul nu pune la dispoziţie o astfel de listă (sau, dacă ea există, este veche şi neactualizată, fără vreo valoare de întrebuinţare).
Am rămas deosebit de surprins atunci când am primit un mesaj de la un bizon care mi-a transmis că "prin refuzul de a publica lista de preţuri, ţin filatelia pe loc". Acesta se pare că a fost cel mai nimerit exemplu al prostiei şi ignoranţei de care poate da dovadă un negustoraş de pe la noi (individul "activează" pe un portal românesc de licitaţii, rupând gura târgului cu ofertele lui).

Poate că ar fi nimerite câteva explicaţii legate de "lista de preţuri". Există o singură entitate care publică perioadic o listă de preţuri a mărcilor româneşti. Această entitate însă nu deţine niciun monopol în ceea ce priveşte comerţul filatelic, activitate care în economia de piaţă românească este una concurenţială (adică orice firmă are dreptul să se înregistreze şi să efectueze comerţ filatelic). Singura activitate care a rămas în continuare un monopol al statului este editarea, imprimarea şi punerea în circulaţie/retragerea din circulaţie a mărcilor şi efectelor poştale.
Dacă s-ar face publică lista de preţuri aparţinând acestei entităţi, piaţa ar putea suferi influenţe. Apoi, lista de preţuri nu este gratuită, entitatea o comercializează numai în formă tipărită, ceea ce înseamnă că este deţinătoare a unor drepturi de autor/proprietate intelectuală. Publicarea listei ar constitui o încălcare a legislaţiei în vigoare.
În al treilea rând, chiar dacă acea listă de preţuri ar fi gratuită, credibilitatea ei este aproape neglijabilă, deoarece valabilitatea acelor preţuri se aplică numai la vânzarea de mărci de către entitatea respectivă, şi numai pentru o perioadă recentă, limitată în timp. Stocurile entităţii nu acoperă perioadele mai vechi.
În al patrulea rând, lista de preţuri este inaplicabilă deoarece ea nu este onorată nici măcar de entitatea care a editat-o (nu se fac achiziţii conform acelei liste nici măcar la fracţiuni din preţurile reclamate în listă).
În al cincilea rând, persoanele care editează lista respectivă nu prea au nicio legătură cu comerţul filatelic, pregătirea lor în domeniu fiind nulă. Singura activitate "comercială" la care se pricep persoanele respective este distribuţia de "noutăţi" la valoarea nominală, lucru de care ar fi capabil orice vânzător cu zece clase şi o pregătire punctuală de câteva ore.

Care este ideea? Media preţurilor de pe piaţa filatelică este cu totul alta decât preţurile înscrise în lista "oficială" şi nu are absolut nicio legătură cu aceasta!

Păi nu există şi cataloage?

Bineînţeles că există, numai că şi acele cataloage au fost realizate de persoane a căror pregătire este relativă sau aproximativă. "Cotele" din aceste cataloage (aşa sunt denumite preţurile din ele) nu sunt nici ele respectate de către piaţa liberă. Cele mai multe sunt influenţate de un lobby deosebit de puternic al negustorilor de mărci poştale şi reprezintă mai degrabă interesele acestora decât tendinţa de pe piaţa liberă.

Chiar şi în aceste condiţii însă, cataloagele îşi au locul lor binevenit în biblioteca oricărui colecţionar. Ele sunt deosebit de utile nu prin preţurile pe care le publică, ci prin evidenţa pe care o pune la dispoziţie celui care le lecturează. În opinia mea, cataloagele sunt instrumente obligatorii fără de care nu se poate forma o cultură filatelică cât de cât acceptabilă.

Problema este că majoritatea colecţionarilor se zgârcesc la acest capitol şi caută totul "gratis". Ei bine, lucrurile valoroase nu prea se găsesc întotdeauna de pomană!

Situaţie catalogată drept "halucinantă"

Li s-a întâmplat mai multor colecţionari aşa ceva. Aproape toată lumea ştie că, vrei - nu vrei, pe parcursul timpului se acumulează multe dubluri. În condiţiile unui buget limitat, nu poţi păstra totul mereu, o parte a dublurilor trebuie să-şi găsească un stăpân nou. Cel mai adesea este imposibil de găsit persoana care să dispună de piesele de care ai nevoie, acceptând la schimb dublurile de care dispui. Tocmai de aceea, mulţi colecţionari recurg la comercializarea dublurilor sau a pieselor care nu le mai fac trebuinţă. Ei bine, un astfel de lot de dubluri este pus la comercializare cu un anumit preţ considerat atractiv pentru un potenţial cumpărător. După o perioadă, posesorul constată că nu găseşte niciun amator şi scade preţul dublurilor. Mai trece o perioadă de timp fără să apară niciun amator. Posesorul scade din nou preţul dublurilor, dar iată că dintr-o dată înregistrează mai mulţi amatori care nu văzuseră lotul de dubluri la ofertele iniţiale. Până la urmă, posesorul lotului ajunge să vândă piesele respective la un preţ de câteva ori mai mare faţă de oferta iniţială.

Ei bine, aşa ceva se poate denumi drept o situaţie de conjunctură, dar s-a întâmplat de mai multe ori câtorva colecţionari. Ea însă nu este o regulă, ci mai degrabă o "glumă" a pieţei, care nu este decât o excepţie.
Concluzia: preţul pe piaţă se formează în urma unei decizii de achiziţie a unei persoane, care decizie (oricum a-i da-o şi oricum a-i învârti-o) nu poate fi prevăzută, nu există un model matematic al comportamentului uman. Cine vă spune altceva vă asigur că nu ştie ce vorbeşte.

"Am nişte timbre. Cât pot lua pe ele?"

Este una din întrebările care mi se adresează frecvent. Dacă te afli într-o astfel de situaţie, cel mai bun lucru este să apelezi la un cunoscător. Din păcate, cuvântul "cunoscător" este o noţiune extrem de relativă. Specialişti de primă mână apreciez că nu sunt decât câţiva în România în prezent. În rest există doar colecţionari sau negustoraşi mai mult sau mai puţin versaţi, mai mult sau mai puţin specializaţi, cu o pregătire extrem de variabilă. Niciune din instituţiile statului nu dispune de vreo persoană/angajat cu o pregătire nici măcar de nivel mediu.
Dacă găsiţi totuşi o persoană dispusă să vă spună câte ceva despre timbrele pe care le aveţi, este bine să reţineţi câteva reguli de bază:
- manifestaţi întotdeauna rezerve faţă de persoana care se oferă să vă facă evaluarea, dar se şi oferă să vă cumpere timbrele;
- cereţi persoanei să vă arate cataloagele după care s-a ghidat şi să vă justifice diferenţele dintre cotele cataloagelor şi preţurile evaluate;
- ţineţi cont că evaluarea unui lot mai mare se face de regulă "la grămadă" sau "en gros"; catalogarea piesă cu piesă este deosebit de laborioasă şi nu va pierde nimeni ore întregi sau chiar zile făcând tabele şi calcule care de cele mai multe ori nu ar merita timpul consumat;
- dacă dintr-un timbru aveţi două exemplare, preţul pe bucată s-ar putea să fie unul; dacă din acelaşi timbru aveţi trei sute de exemplare, preţul pe bucată va fi mult mai mic;
- după ce vi se face o evaluare, căutaţi pe cineva să vă dea o a doua opinie; în situaţia în care diferenţele sunt importante faţă de prima evaluare, nu înstrăinaţi nimic până când nu vă convingeţi că nu sunteţi înşelaţi.

Ce va urma?

După ce am primit mesajele de care v-am spus, cred că nu va mai urma nimic. Sau nu va mai urma nimic gratuit. Este foarte posibil ca toate lecţiile viitoare să nu mai fie publicate gratuit, ci în sistem cu plată. Voi vedea care este cea mai bună variantă, mă mai gândesc.
Este mai mult decât posibil ca numărul articolelor să scadă semnificativ, iar prezenţa mea în online să se reducă şi ea. Prefer să-mi utilizez mai mult timp în beneficiul personal. Am destule timbre care aşteaptă să fie puricate.
Cine are nevoie de păreri calificate poate să-mi trimită un mesaj pe mail.

© 2011-2013, Max Peter. Preluarea acestui articol se poate face numai pe baza unui acord scris, încheiat în prealabil.

3 comentarii:

  1. Cred ca decizia pe care ati luat-o e corecta . Ca multi vor 'suferi' ,asta e . Studiul si in general informatia costa . Prea ne-am invatat ( suna pe Max ,si vezi ce zice ).
    Spor la ce vreti sa faceti si sper sa ne mai 'citim'

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte corecte observaţiile dvoastră, de altfel multe dintre ele valabile în multe alte domenii. Mă gândesc că ar mai exista o modalitate de a "dicta" preţul pe piaţă, în cazul pieselor mai rare: achiziţionarea de către o singură persoană a tuturor exemplarelor disponibile şi apoi scoaterea la vânzare a doar cîteva exemplare, la preţuri cu mult peste cota pe care o aveau anterior. Până la urmă preţul nu e dictat de tiraj, ci mai degrabă de numărul de exemplare disponibile pe piaţă. Dacă vi se pare o tâmpenie ce spun, nu mă deranjează dacă nu postaţi comentariul. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O astfel de "mişcare" (denumită pe anumite pieţe şi speculaţie - mai ales pe piaţa valorilor mobiliare sau pe piaţa valutară) a fost de mai multe ori încercată şi în filatelie. De pildă, în SUA un negustor a încercat să stocheze cât mai multe exemplare ale primei mărci de 5 cenţi (nu a reuşit mare lucru, deoarece evaluarea eronată a situaţiei de piaţă l-a dus în faliment). Chiar şi pentru mărcile româneşti s-a încercat aşa ceva. În anii '70, firma de stat specializată în comerţul exterior cu mărci poştale a încheiat un contract de exclusivitate cu un negustor german pentru anumite coliţe nedantelate cu circulaţie restrânsă. Speculaţia a avut un oarecare succes, timp de câţiva ani buni coliţele nedantelate româneşti ajungând la cote de sute de mărci germane în catalogul Michel. Ulterior, piaţa s-a prăbuşit, cu tot cu cotele din Michel. Ştiu persoane care şi acum îşi dau palme pentru prostia de a investi în astfel de coliţe.
      O speculaţie poate reuşi doar dacă sunt alocate fonduri considerabile, iar volumul de tranzacţii este însemnat. Piaţa filatelică (chiar cea occidentală, mult mai dezvoltată decât a noastră - care este ca şi inexistentă) nu presupune însă volume de tranzacţionare destul de mari pentru ca o speculaţie să se poată desfăşura cu un oarecare succes. Căile de valorizare ale colecţiilor)adică de creştere a valorii lor de piaţă) sunt de regulă cu totul altele.

      Ștergere