Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 8 aprilie 2013

Probele de mărfuri, o categorie de corespondenţe mai puţin comună

În mod cert probele de mărfuri expediate prin poştă fac parte dintr-o categorie de corespondenţe mai puţin comună, dar care a beneficiat de trepte speciale de tarif.
O astfel de piesă am remarcat la licitaţia cu numărul 56 organizată de Jennes & Kluetterman, începută cu două zile în urmă (click pe imagine pentru mărire).


Recipientul (un săculeţ de pânză) a fost expediat din Bucureşti spre Germania în aprilie 1910, în regim de trimitere recomandată. Tariful unei probe de mărfuri era de 10 bani pentru fiecare trimitere de până la 100 de grame, în vigoare încă din 20 martie/1 aprilie 1879. La cei 10 bani s-au adăugat alţi 25 bani ca taxă de recomandare.
Piesa, una foarte frumoasă şi bine păstrată, a fost oferită la un preţ de strigare de 150 euro.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu