Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

miercuri, 31 octombrie 2012

Tehnoredactarea computerizată (8). Crearea efectivă a unei publicaţii

Episoadele anterioare: (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7).

Înainte de a descrie practic cum se crează o publicaţie nouă, consider necesar să clarificăm una dintre problemele necunoscute de către aproape toţi utilizatorii unui calculator şi a unui (unor) program(e) de tehnoredactare: care este dimensiunea corectă a paginii.

Corelaţia dintre dimensiunile paginii publicaţiei şi caracteristicile maşinii de imprimare

Cea mai mare parte a tipăriturilor pe care le întâlniţi astăzi sunt executate pe maşini de tipar în sistem offset, alimentate cu hârtie debitată în coli (termenul utilizat în limba engleză şi în mai toată documentaţia tehnică este "Sheetfed offset"). Cele mai notabile excepţii sunt publicaţiile de genul ziarelor şi al unor broşuri-catalog ale unor comercianţi, care sunt imprimate pe maşini alimentate cu hârtie în rolă (termen uzual în limba engleză: "Web offset").

Imprimarea propriu-zisă se efectuează cu ajutorul unor plăci subţiri din tablă de aluminiu cu anumite proprietăţi foto-chimice ale suprafeţei de imprimare, plăci care se fixează prin rulare pe un cilindru al maşinii de imprimare. O astfel de placă poartă impresionată pe faţa fotosensibilă o imagine în negativ a tuturor elementelor care urmează să fie imprimate pe o coală de tipar. În funcţie de caracteristicile maşinii de imprimare, există trei dimensiuni uzuale de imprimare cărora (în mod absolut logic) le corespund trei formate ale colilor de hârtie:
- 35x50 cm;
- 50x70 cm;
- 70x100 cm.
Programele specializate care "preiau" paginile virtuale create în aplicaţiile de tehnoredactare computerizată "ştiu" să aranjeze paginile într-un mod în care suprafaţa imprimabilă să fie utilizată în mod optim, astfel încât pierderile de hârtie (suprafeţele din colile de hârtie care rămân neimprimate şi se îndepărtează pe timpul operaţiilor de finisare a tipăriturii) să fie minime.
Tocmai din această cauză, o lucrare prost executată de către un tehnoredactor nepriceput poate chiar să fie refuzată de către o tipografie sau, atunci când o acceptă totuşi, preţul unitar pe unitatea de tipăritură va îngloba contravaloarea hârtiei neutilizate şi va genera un preţ final dezavantajos pentru cel care a comandat lucrarea.

Într-un episod anterior am recomandat parcurgerea unui articol de pe Wikipedia care descrie standardele existente, referitoare la formatele colilor de hârtie. Dacă nu aţi făcut-o, o puteţi face acum.
În tipografiile mai mari, hârtia se furnizează de către distribuitorii specializaţi ambalată în teancuri, pe paleţi, la dimensiunile mai mari (70x100 cm), urmând ulterior să fie debitată la formatele necesare conform dimensiunilor de tipărire ale maşinilor de imprimare.

Există tipografii şi tipografii. Cele mai multe dispun de software profesional specializat pentru efectuarea impoziţionării (operaţia de aranjare a paginilor lucrării pe o suprafaţă echivalentă cu cea a plăcii utilizate la imprimare). Dar există şi tipografii care nu dispun de astfel de software, solicitând chiar clienţilor lor să li se furnizeze montajele digitale gata făcute. Tocmai din această cauză cred că este necesar să vă prezint o schemă sumară a unei plăci de tipar.


Aceasta este o schemă de principiu a unei plăci de tipar. Ce trebuie să reţineţi este că imprimarea efectivă nu se poate realiza din margine în margine, fiind necesare păstrarea unor spaţii de jur-împrejurul montajului, necesare pentru plasarea unor semne tipografice speciale (despre care voi scrie într-un episod viitor).
Clapa este zona în care placa de tablă intră într-un dispozitiv de prindere pe cilindrul maşinii de imprimare şi care nu poate purta niciun element imprimabil (fiind acoperită).
În unele situaţii, pentru a se face economie de plăci şi numai pentru anumite categorii de lucrări, o placă de tipar poate să fie pregătită cu "clapă dublă", dar şi despre acest subiect voi aminti într-un articol viitor.

Să deschidem un document nou

În explicaţiile de mai jos voi face exemplificări utilizând doar două programe de tehnoredactare computerizată: QuarkXPress, respectiv Adobe InDesign.

Notă: În episoadele următoare voi prezenta mai multe capturi de ecran, atât ale interfeţei programelor de tehnoredactare, cât şi ale unor diverse casete de dialog. Este posibil ca versiunile programelor să difere de la un episod la altul (aceasta va depinde pe ce calculator voi lucra în momentul redactării episodului). În principiu, diferenţele între versiuni sunt minime, dar dacă voi crede necesar, voi face precizările necesare pentru a nu vă dezorienta.
În toate situaţiile, comenzile for fi prezentate corespunzător interfeţelor în limba engleză ale programelor de tehnoredactare.

În QuarkXPress:

Apelaţi comanda File > New > Project... Va apărea caseta de dialog din imagine:


În Adobe InDesign:

Apelaţi comanda File > New > Document... Va apărea caseta de dialog din imagine:


Sunt necesare câteva explicaţii.

Filozofia celor două programe este foarte asemănătoare (în fapt, InDesign este urmaşul celebrului PageMaker creat de firma Aldus, pe care Adobe a cumpărat-o cu ani în urmă, numai că PageMaker a "copiat" oarecum atât interfaţa, cât şi filozofia programului QuarkXPress, scos pe piaţă în anii '80).

În QuarkXPress:

- Layout Name - se introduce numele proiectului, aşa cum doreşte utilizatorul;
- Layout Type - din caseta derulantă se poate alege "Print" (proiect destinat pentru a fi imprimat), "Web" (XPress "ştie" să facă pagini de web în egală măsură) sau "Interactive" (XPress "ştie" de asemenea să construiască pagini interactive, bazate pe tehnologia Flash de la Adobe);
- Single Layout Mode - XPress poate lucra cu proiecte care conţin un document unic, sau cu proiecte care conţin mai multe documente, între care se poate comuta spre vizualizare/modificare folosind taburi, în mod similar cu taburile implementate în majoritatea browserelor web;
- în capitolul Page se poate alege un format prestabilit din caseta derulantă Size, sau se pot introduce direct dimensiunile Width şi High (lăţime şi înălţime), care sunt dimensiunile paginii finite a lucrării;
- la capitolul Margin Guides se poate stabili crearea automată a unor linii de ghidare pe fiecare pagină, putându-se stabili distanţe inegale pentru liniile de ghidare corespunzătoare fiecărei laturi a paginii;
- la capitolul Column Guides se poate stabili numărul de coloane pe care urmează să fie introdus textul lucrării, valoarea Gutter Width reprezentând lăţimea spaţiului vertical dintre coloane, atunci când valoarea este stabilită la 2 sau mai mult.

Mai există două setări: Facing Pages şi Automatic Text Box. Aici sunt necesare câteva explicaţii, care trebuie cunoscute de către tehnoredactor încă din faza de proiectare a lucrării, deoarece alegerea făcută va influenţa modul de funcţionare a programului.

Termenul Facing Pages se referă la documente cu file care urmează să fie imprimate pe ambele feţe (reţineţi deci că o filă are două pagini). Închipuiţi-vă o carte pe care o deschideţi undeva, la interior. În stânga aveţi o pagină numerotată cu un număr cu soţ (par), iar în dreapta o pagină numerotată cu un număr fără soţ (impar). Bifând această opţiune, se permite tehnoredactorului să creeze un document la care poate face setări diferite pentru paginile "de stânga" (cele numerotate cu numere pare) de paginile "de dreapta" (cele numerotate cu numere impare). Dacă doriţi să creaţi un simplu afiş care urmează să fie lipit pe un perete, este logic faptul că nu veţi avea nevoie de această opţiune. Dar veţi avea nevoie de ea dacă doriţi să realizaţi o carte, o revistă sau o broşură).

Bifând opţiunea Automatic Text Box, indicaţi programului că doriţi ca acesta să adauge automat numărul de pagini necesare, corespunzătoare lungimii textului importat şi conforme cu setările făcute anterior. Voi reveni însă cu explicaţii, deoarece se fac frecvent greşeli în proiectarea unui document de către utilizatorii neexperimentaţi.

În Adobe InDesign:

- Document Preset - programul permite salvarea unor formate prestabilite de documente; dacă s-a făcut acest lucru, se poate alege un format prestabilit din această listă derulantă; aceasta este şi raţiunea butonului Save Preset din partea dreaptă;
- Number of Pages - opţiunea vorbeşte de la sine;
- Facing Pages - aceeaşi utilizare ca la QuarkXPress explicată mai sus;
- Page Size, Columns şi Gutter - utilizări similare cu cele de la QuarkXPress;
- Margins - valorile sunt similare valorilor Margin Guides din QuarkXPress.

În partea dreaptă a casetei de dialog se poate vedea butonul More Options. Dacă îl veţi apăsa, caseta de dialog se va extinde, ca în imaginea de mai jos.


Acum e acum! Houston, avem o problemă! Ce-s alea "Bleed" şi "Slug"?
Sunt doi termeni care se referă la caracteristici ale documentului pe care trebuie să le stabilim încă din faza de proiectare a acestuia, pentru că de aceste valori va depinde utilizarea viitoare în mod corect a documentului digital creat de tehnoredactor. QuarkXPress nu are nevoie de aceste valori la crearea documentului, dar InDesign are nevoie şi trebuie să vedem ce înseamnă.

Documentele profesionale în format digital (fie că sunt în formatul nativ al unui program profesional de tehnoredactare, fie că sunt în formatul PDF creat pentru print - vor urma explicaţii referitoare la acest tip de fişier într-un episod viitor) încorporează o serie de informaţii legate de formatul fizic şi logic al paginilor. În tehnoredactarea profesională şi în prepress (vezi ce înseamnă "prepress") se utilizează câţiva termeni specifici, după cum urmează:

MediaBox reprezintă, în accepţiunea utilizatorului de nivel mediu, cadrul care corespunde dimensiunii paginii documentului, dar acest lucru nu este valabil şi pentru prepress; în fişierele PDF profesionale, create pentru print, pagina fizică poate avea dimensiuni diferite faţă de o aşa-numită pagină logică, care este totuşi imprimabilă în anumite circumstanţe, dar care este de regulă mai mare decât pagina fizică; pe această pagină logică este aşezată atât pagina fizică (în variantele descrise mai jos), cât şi semne şi texte suplimentare, nedestinate imprimării, ci care au rolul unor adnotări necesare specialiştilor din tipografie. Cadrul corespunzător MediaBox are cea mai mare dimensiune dintr-un document. Celelalte cadre pot avea dimensiuni mai mici sau cel mult egale cu cadrul MediaBox.

CropBox reprezintă cadrul corespunzător marginilor până la care sunt reprezentate elementele existente pe pagina documentului. În prepress sunt situaţii în care acest cadru nu este utilizat deloc.

BleedBox reprezintă cadrul până la care se "revarsă" elementele grafice ale paginii, peste dimensiunile finite ale documentului. În limbajul uzual al tipografilor şi specialiştilor în prepress, cadrul semnifică formatul brut al paginii. Valoarea "bleed" este de regulă de 3 la 5 mm peste formatul finit al paginii.

TrimBox reprezintă cadrul corespunzător dimensiunilor finite ale paginilor documentului. Faţă de acest cadru se determină toate celelalte măsurători în programele profesionale de grafică (este luat drept baza poziţionării în realizarea montajelor).

Valoarea "Slug" din caseta de dialog a InDesign reprezintă lăţimea spaţiului până la care se "întinde" caseta MediaBox, amintită mai sus.

Pentru exemplificare, vă arăt în câteva imagini cam despre ce este vorba cu aceste "box"-uri:


Printscreen realizat în QuarkXPress v. 9 al unei pagini dintr-un proiect. Cadrul negru reprezintă formatul finit al paginii, liniile verzi reprezintă linii de ghidare create pentru marcarea BleedBox (valoare pentru "bleed" de 5 mm). Se observă că suprafeţele colorate în verde se extind peste dimensiunile paginii finite cu valoarea "bleed".


Prinscreen realizat în Acrobat Pro X pentru un PDF pentru print obţinut din documentul creat în QuarkXPress. Marginile paginii albe reprezintă MediaBox, cadrul subţire albastru reprezintă BleedBox (pagina la dimensiune brută), iar cadrul subţire verde reprezintă TrimBox (pagina la dimensiune finită).

Ne întoarcem la Automatic Text Box/Master Text Frame

În casetele de dialog care apar atunci când creăm un document nou în QuarkXPress sau Adobe InDesign există câte un "checkbox" - o casetă de opţiuni, care se poate bifa/debifa, iar în funcţie de aceasta, cele două programe vor funcţiona în mod diferit.

Aceste opţiuni sunt legate de două filozofii diferite care se pot adopta în lucrul cu fiecare din cele două programe şi care depind de tipul lucrării pe care dorim să o facem.

Dacă bifăm această opţiune, fiecare din cele două programe crează în mod automat pe pagina documentului o casetă de text, definită cu elementele stabilite la inserarea valorilor pentru celelalte opţiuni: lăţimea marginilor faţă de fiecare latură a paginii, numărul de coloane şi lăţimea spaţiului dintre coloane.
Atunci când caseta de text creată în mod automat de program este selectată, apoi se importă un text mai lung dintr-un procesor de texte sau dintr-un fişier de text (vom vedea mai târziu cum se face acest lucru), programul aşează textul în caseta de text creată, iar dacă textul importat nu încape pe o pagină, programul crează automat un număr de pagini necesare introducerii întregii cantităţi de text, fiecare pagină respectând specificaţiile stabilite de noi la crearea documentului, în caseta de dialog prezentată mai sus.
Această opţiune este bună şi se recomandă să fie utilizată atunci când dorim să realizăm o carte sau o broşură, care nu este prea "împănată" cu alte elemente grafice (mai pe scurt, ar face parte din categoria denumită în mod uzual "literatură").

Dimpotrivă, dacă avem de realizat o lucrare tehnică sau ceva de genul unei reviste, plină de tabele, ilustraţii şi alte elemente grafice, atunci este mai bine să lăsăm acele opţiuni nebifate, să creăm manual paginile de care avem nevoie şi să adăugăm, tot manual, casetele de text şi/sau de imagine atunci când avem nevoie de ele şi, mai ales, acolo unde avem nevoie de ele.

Dacă avem de realizat o lucrare care face parte din a doua categorie şi bifăm opţiunile, ne vom trezi că în cuprinsul lucrării ne apar pagini acolo unde nu dorim şi, dacă nici nu prea avem experienţă şi nu ştim cum să reparăm proiectul, atunci ne putem lua adio de la el.
Din păcate, acest lucru nu prea este menţionat prin niciun manual, ţine de tehnica de lucru (iar manualele "merg" cel mai adesea pe descrierea comenzilor şi funcţiilor programelor, nu pe utilizarea anumitor tehnici de lucru).

(Va urma)

©2012 Max Peter. Toate drepturile rezervate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu