Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

duminică, 14 octombrie 2012

Artă miniaturală pe timbre (1)

De prin anii '50 ai secolului trecut, în Statele Unite se pun în circulaţie timbre speciale destinate colectării unor taxe pentru protecţia mediului şi a vânatului. Ele nu sunt mărci poştale propriu-zise, putând fi socotite mai degrabă timbre fiscale.
Asta nu împiedică organismul emitent să aleagă pentru aceste timbre machete realizate de artişti adevăraţi.
Numai că spiritul artistic este continuat şi, cred eu, îndemnat astfel chiar de machetele alese în mod fericit. O serie de artişti plastici "îmbogăţesc" unele timbre prin creaţii proprii, pe care mă gândesc că le-am putea încadra la "miniaturi". Câteva exemple le aveţi în imaginile de mai jos (piesele provin din licitaţia casei americane HR Harmer care urmează să se desfăşoare pe 11 noiembrie a.c.).


6 comentarii:

  1. Sunt superbe, Max ! Asta este ceea ce prețuiesc eu la timbre. La chestiunile tehnice, zimți și alte alea, nu mă pricep deloc, dar imaginile artistice sunt foarte pe placul meu. Mulțumesc !
    Duminică plăcută !

    RăspundețiȘtergere
  2. nu pot decat sa o sustin pe Zina,sunt superbe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulţumesc, şi mie mi-au plăcut şi cum le-am văzut, m-am gândit să le arăt tuturor.

      Ștergere
  3. Ah, timbrul nr 2 acela de 2 dolari cu ratele mi-a placut atat de mult, incat mi-as fi dorit sa il am sub forma de tablou la mine pe perete !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din cele patru, mie îmi place acelaşi.
      Ai dreptate, ar fi frumoase pentru tablouri, din păcate imaginile au dimensiuni mici.

      Ștergere