Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 30 mai 2011

O licitaţie pentru Grupa Mare (1)

ARTICOL NERECOMANDAT CARDIACILOR

Acum câteva zile am primit mesajul de la un cunoscut şi vechi colaborator din Germania, care mi-a semnalat o licitaţie mai deosebită, ce urmează să aibă loc la Basel, între 6 şi 10 iunie a.c. Pentru cei interesaţi de piese româneşti, am o veste proastă: nu sunt deloc. Dar există o adevărată “hemoragie” de piese extreme de rare din mai multe ţări, multe fiind unicat. Şi preţurile sunt pe măsură (tocmai de aceea am menţionat textul cu roşu de la început). Astfel adunate, probabil că nu vor mai fi niciodată văzute.

Cred că vă imaginaţi şi faptul că licitaţia nu este pentru oricine. Cu toate că nu se specifică prin regulamentul înscris în catalog, probabil că este necesară o invitaţie pentru participarea direct, sau – mai bine – apelarea la un agent comisionar dintre cei recomandaţi chiar de casa elveţiană. Dar şi pentru oricare dintre agenţi cred că este necesară o recomandare. Pentru cei care îl cunosc, expertul casei este Gregory Todd.

Iar  acum, ţineţi-vă respiraţia, aşa – preţ cam de vreo trei sferturi de oră – (glumesc! Nu faceţi asta singuri acasă!) şi să începem. Evaluările sunt făcute în euro şi nu includ TVA-ul şi taxele celelalte.

Austria, scrisoare celebră, expediată de la Viena la Praga, circulată CU 5 ZILE ÎNAINTE DE LANSAREA OFICIALĂ A MĂRCILOR. Este francată cu un superb unicat de 6 Kreuzer 1850, margine de coală (ethnic pusă în circulaţie abia pe 1 iunie), expediată pe data de 27 mai (data celor două ştampile este clară). Este o piesă de categoria întâia printer rarirtăţile mondiale. Semnată de Alberto Bolaffi şi însoţită de certificate semnate de Ferchenbauer şi Puschmann. Evaluare: 170.000-200.000.


Francatură mixtă Belgia – Luxemburg. Scrisoare din 1853 francată cu o pereche de 10 centime brun, Belgia, 1851, pe hârtie groasă şi cu un unicat de 10 centime negru Luxemburg 1852 (al doilea tiraj), margine de coală dreapta. Scrisoarea a fost expediată din Luxemburg. Este singura piesă cunoscută cu o astfel de francatură. Semnată Alberto Bolaffi şi însoţită de un certificate semnat Goebel. Estimare: 140.000-175.000.


Danemarca, vestitul bloc neuzat de 4 mărci de 2 RBS din 1852, margini complete pe toate laturile şi cu gumă original întreagă pe cea mai mare parte a suprafeţei. Piesa face parte din tirajul Thiele. Este una dintre cele mai cunoscute rarităţi ale filateliei clasice mondiale. Are multiple certificări effectuate de Sven Gronlund, Slaomir Kaiser, Dr. Arno Debo, Lasse Nielsen şi Carl Aage Moller. A făcut parte din colecţiile Ferrary de la Rénotiére, Alfred Lichtenstein, J. Engellau, Chr. Anddersen, Peer Lorentzen şi Jussi Tuori. Evaluare: 200.000-220.000.


Bavaria, 1 kreuzer negru 1849, planşa 1, bloc de 25 de mărci din colţul drept superior al colii, toate exemplarele prezentând tiparul dublu. În poziţia 10, la ambele tipare se distinge un clişeu întors, care formează perechi tête-bêche. Este cea mai mare unitate cunoscută pentru această marcă şi are guma original intact în totalitate, fără urmă de şarnieră. Este una din rarităţile mondiale, apreciate de cunoscători. A făcut parte din colecţia Pierre Mahé şi este însoţită de certificate semnate de Scheller şi Calves. Estimare: 220.000-300.000.


Sicilia 1859, faimoasa francatură multiplă cu numărul 1 – scrisoare francată cu opt perechi orizontale din valoarea de ½ grana, expediată la Palermo. Este o piesă cu un excepţional impact vizual. Estimare: 200.000-300.000.


Sicilia, 1859, EROAREA DE CULOARE DE ½ GRANA ALBASTRU ÎNCHIS, pe fragment, margini mari, calitate foarte bună. Este una din marile rarităţi mondiale. Eroarea a fost semnalată pentru prima dată de Emilio Diena, în 1904: “Persoana care a descoperit piesa a fost un colecţionar din Syracusse. El a dezlipit una dintre cele două piese de pe fragment, introducând-o în colecţia personală. Piesa a fost apoi vândută unui negustor din Paris, care a revândut celălalt exemplar (eroarea unicat) prinţului Doria Pamphilj. Exemplarul său a fost prezentat cu ocazia expoziţiei filatelice din Manchester, din 1899”. Diena arată că atunci când a văzut piesa prima dată, aceasta era mai mare şi nu avea nicio urmă de taxă, motiv pentru care credea că eroarea a fost acceptată de poştă drept marcă de 2 grana, astfel achitându-se tariful normal.
Fragmentul purtând ambele mărci a fost ilustrat în lucrarea “I francobolli degli ultimi Re” a lui Nino Aquila, la figura 18, precum şi în enciclopedia lui Williams, la pagina 161. Poartă multiple semnături: Alberto Bolaffi, Alberto Diena, Grioni, Renato Mondolfo. Este însoţită de mai multe certificate, semnate de Colla, Brun şi Calves. A făcut parte din colecţiile baronului Ferrary de la Rénotière, contelui Gerli, Alfredo Gerli, Alberto Bolaffi, G. Barcella.
Evaluare: 1.000.000-1.200.000.


Sicilia, celebra scrisoare cu francatură simplă de 50 grana expediată de la Palermo la Roma. O raritate a filateliei clasice italiene şi mondiale, purtând semnături ale lui A. Diena, E. Diena, Fiecchi, Gazzi, Raybaudi. Este însoţită de certificate semnate de Gazzi, A. Diena, Fiecchi şi Raybaudi. Estimare: 100.000-120.000.


Tot Sicilia, o faimoasă scrisoare grea cu francatură şi grea (pereche şi unicat de 50 grana), şi colorată (trei culori), expediată la Livorno. Nu se cunosc decât două scrisori purtând trei exemplare de 50 grana. Semnată de Enzo Diena (“I have signed it E. Diena because of its great rarity), Raybaudi şi Giorgio Colla. Certificate semnate de E. Diena şi Colla. Estimare: 120.000-150.000.


Aceasta este singura piesă de potenţial interes pentru colecţionarii de România. DANUBE & BLACK SEA RAILWWAY (DBSR) 1869: scrisoare celebră expediată de la Kustendje către Gravesend, Anglia, francată cu un ştraif vertical de trei mărci de 15 soldi brun (Levantul Austriac), dantelate9½, plus o marcă DBSR de 20 paras negru pe verde, toate mărcile fiind obliterate cu ştampila “LLOYD AGENZIE / KUSTENDJE” (29 iunie) cu tuş negru. O piesă deosebit de atractivă şi de rară. Semnată Muller. Certificat semnat de Alberto Diena (1954). Evaluare: 30.000-40.000.


ASIA MINOR STEAM SHIP COMPANY. 1871, 7 ianuarie. Scrisoarea rară expediată de la Smirna la Siros, în Grecia, fiind francată de o marcă de 2 piaştri negru pe verde a poştei maritime locale. Este singura scrisoare cunoscută, fiind astfel unicat. Semnată Raybaudi şi însoţită de un certificat semnat Scheller. Evaluare: 80.000-100.000.


Mare parte dintr-o scrisoare din 1850, francată cu o marcă de 5 cenţi şi două mărci de 10 cenţi din prima emisiune a SUA, din 1847, expediată din New York în Scoţia, la Edinburgh. Scrisorile transatlantice purtând ambele valori ale primei emisiuni americane sunt printre cele mai mari rarităţi ale filateliei clasice de peste Ocean. Piesa este semnată de Calves şi este însoţită de un certificat eliberat de Philatelic Foundation. Estimare: 85.000-125.000.


Marca „Geneva dublă pe scrisoare”. Piesa are margini întregi, fiind obliterată cu o rozetă roşie. Scrisoarea poartă ştampila extrem de rară APRÈS LE DEPART. Este o piesă foarte frumoasă, însoţită de un certificat semnat der Weid. Estimare: 65.000-85.000.


FRANCATURĂ MIXTĂ PORUMBELUL DIN BASEL ŞI FRANŢA 20 c. 1849. O piesă extrem de frumoasă, cu ambele mărci curate şi întregi, obliterate cu grila franceză. Este datată februarie 1849. Se cunosc doar două scrisori cu această francatură, provenind din aceeaşi arhivă. Este şi o piesă istorică în acelaşi timp, ilustrând comunicaţia din zona de graniţă. Piesa este însoţită de certificate semnate de Calves şi der Weid. Estimare: 150.000-175.000.


Winterthur, ştraif vertical neuzat de patru mărci, cu gumă. O raritate, ilustrată şi în monografia semnată de Hans Hunziker. A făcut parte din colecţia Breitfuss. Semnată Nussbaum şi însoţită de un certificat eliberat de der Weid. Estimare: 100.000-120.000.


Francatură mixtă cu o marcă Winterthur şi una ORTS-POST (cu cadru la crucea din centru), ambele mărci cu margini bune. O piesă rară datată 1850, semnată Calves şi Nussbaum şi însoţită de un certificat semnat de von der Weid. Evaluare: 80.000-100.000.


Una dintre marile rarităţi ale filateliei elveţiene, marca de 10 rappen Rayon II cu cadru la crucea din centru pe scrisoare expediată în 1851 parţial cu porto. Piesa are mai multe certificate, semnate de Dr. Munk, Hunziker, von der Weid şi BP. Estimare: 130.000-150.000.


Francatură mixtă Elveţia Rayion II şi Baden, pe scrisoare datată 1854, adresată către Bavaria. Este o interesantă piesă de istorie poştală pentru mai multe ţări, foarte rară în acelaşi timp. Ex Gaston Hehrlich. Semnată Cueni şi însoţită de un certificat semnat de Eichele. Estimare: 65.000-75.000.


O altă mare raritate a filateliei elveţiene. Scrisoare cu francatură de 25 rappen alcătuită din două unicate ale erorii de culoare de 5 rappen albastru, plus o marcă de 5 rappen brun (margine de coală). Este una dintre cele mai spectculoase piese clasice elveţiene, o adevărată piesă de muzeu. Semnalată de Zumstein în monografia din 1909. Ex Théodore Champion, certificate semnate de von der Weid, Brun, Zumstein şi Diena. Estimare: 400.000-500.000.

Cred că aici se încheie prima parte a acestei recenzii. Vor mai urma multe alte piese spectaculoase în partea a doua.

Acum puteţi respiraaa...

2 comentarii:

  1. E incantator sa vezi cum detalii fac diferenta... Sigur, pentru noi e o lume inaccesibila decat la nivel informal, dar ne putem multumi chiar si cu-atat ;)
    Sa ai o zi faina, dragule!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine-ai venit! Îmi face mare plăcere să te am printre cititori.

    RăspundețiȘtergere