Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

vineri, 1 aprilie 2011

Varietăţi la „clasice”, în presa de acum 140 de ani

Am găsit cele două paragrafe de mai jos în numărul din 1 martie 1870 al revistei lunare britanice The Stamp-Collector’s Magazine. Autorul este însuşi editorul publicaţiei.

„Cercetând mărcile de 2 bani din ultima emisiune, am descoperit câteva exemplare la care inscripţia apare, fără teamă să greşim, FOSTA. Litera F este bine desenată, cu siguranţă nefiind un P deteriorat.

Deşi ne abatem puţin de la subiectul principal, credem că merită să semnalăm faptul că, la valoarea sus-menţionată, în fiecare coală se găsesc două clişee gravate separat: la unul efigia este mult mai apropiată în partea superioară de cercul perlat decât la celălalt. Aceste două tipuri se regăsesc în proporţie egală pe circa două treimi din coală, restul poziţiilor fiind ocupate de clişee pe care le-am denumi de tip doi, având şi o mică pată sub litera S din POSTA.”


Mărturisesc că am citit cele două paragrafe de mai multe ori, ca să-mi dau seama despre ce este vorba. Dar nu reuşeam. Chestia cu FOSTA este clară şi cunoscută de specialişti. Nu mi-era clară însă treaba cu cele două tipuri, având caracteristică poziţia diferită a efigiei. Drept pentru care m-am uitat puţin pe ilustraţia colii de 2 bani din tezaurul Poştei, aflată în cel de-al doilea volum al monografiei realizate de Heimbüchler. Englezul a avut dreptate! Toată lumea este obişnuită să identifice tipurile de report la aceste litografiate numai după microsemnele cadrelor, inscripţiilor şi ornamentelor. Şi uite-aşa, în literatură nu s-a scris nimic mai bine de o sută de ani despre diferenţele care apar şi la efigie.

Avem deci o temă de lucru!

©2011 Max Peter. Reproducerea sub orice formă a prezentului articol se poate face numai în baza unui acord prealabil.

2 comentarii:

  1. Pentru un incepator ca mine pot spune ca invat cate ceva din aproape fiecare post. Asadar citesc cu aviditate articolele din tag-ul Literatura. Mi-ar placea si sa fi citit cartile legate de filatelia romaneasca la care faceti referire printre articole dar nu par a fi usor de gasit. Oricum m-ati facut curios si sper sa dau de ele la un moment dat. Acestea fiind spuse, astept cu interes articolele din aceasta tema.

    RăspundețiȘtergere
  2. Eee... Acum 40 de ani am început cu un Zumstein cam dezmembrat, pe care mi l-a făcut cadou bătrânul meu. Şi de atunci citesc într-una şi nu mă mai satur!...

    RăspundețiȘtergere