Îi atenţionez pe cititorii permanenţi sau ocazionali că nu sunt interesat de achiziţii (nici măcar de chilipiruri), nu fac comerţ, nu fac evaluări şi expertize, nu fac niciun fel de intermedieri şi nu asigur servicii de ştiri sau consultanţă
.

luni, 7 februarie 2011

Din licitaţii

Vă prezint ce-am mai văzut în această săptămână şi mi s-a părut mai interesant.

O surpriză plăcută a constituit-o un unicat de 108 Parale 1858.


Marca pare originală, cu toate că nu figurează în inventarul din primul volum al lui Heimbüchler (ce-i drept, m-am uitat numai la piesele cunoscute cu obliterarea Galatz Moldova - aşa mi se pare că s-ar citi pe piesă). În certificatul care însoţeşte marca (semnat Raybaudi, datat chiar luna trecută) nu se specifică şi ştampila (click pe imagine pentru mărire).


O altă piesă care mi-a atras atenţia - deşi defectă - a fost un unicat de 50 Bani "Favorit" din 1869, cu un splendid retuş în medalion.


Retuşul este cel mai bine vizibil în faţa ochilor şi a frunţii efigiei.


O carte poştală militară datată 1913, circulată prin poşta bulgară pare-se. În dreptul stemei Regatului României este amprenta unei ştampile bulgare de cenzură (la acest capitol nu excelez, în plus ilustraţia de mică dimensiune urcată de vânzător pe site îngreunează şi ea identificare textului). Piesa a fost adjudecată pentru 76 dolari SUA.


Iată un trio de piese despre care am mai discutat, dacă îmi aduc bine aminte. Din câte ştiu, nu există niciun document care să ateste existenţa unei astfel de emisiuni, cu supratipar "ROMANIA" şi nu "ROMÂNIA". Vânzătorul a mai postat piese similare şi, din câte mi s-a transmis, întrebat despre ele, a repus la vânzare piesele (care nu s-au vândut), dar cu imagini de o calitate mai proastă (poate fi şi acesta un răspuns). Acelaşi vânzător nu îşi asumă (în descrierea pieselor) vreun statut al pieselor (detaliile despre potenţiala originalitate sunt ocolite). Dacă este cineva în stare să de vreo lămurire, este invitat cu cea mai mare căldură.
Părerea mea personală este că aceste piese nu sunt decât făcături ordinare. Ce aş dori să se înţeleagă de aici: nu mă constitui în "poliţia" internetului; fiecare este liber să facă ce crede de cuvinţă (dar pe "barba" lui - adică ar trebui să fie conştient că există acţiuni care pot atrage şi răspundere juridică). Eu nu doresc decât să îmi feresc cititorii de a arunca banii pe piese pe care nu le consider bune.


Iată o piesă care nu constituie o mare raritate, dar este spectaculoasă. Bloc de zece mărci din uzuala de 10 Bani (1960) provenind din colţul drept inferior al colii, prezentând o eroare majoră de dantelură. Este o piesă frumoasă.



Încă o varietate interesantă: conform descrierii vânzătorului, coliţa din stânga prezintă lipsa culorii galbene. Coliţa din partea dreaptă reprezintă varianta normală (cu culoarea galbenă) (click pe imagine pentru mărire). Numai după imaginile postate pe internet nu pot afirma dacă piesa este sau nu originală, dar în epocă se înregistrează astfel de erori. Piesa este veridică, dar trebuie verificată, întrucât se cunosc şi cazuri de contrafaceri chimice (care se pot deosebi prin comparaţie cu o piesă normală; de regulă, intervenţiile chimice afectează cretajul hârtiei, care devine mai mată şi care poate căpăta o culoare mai gălbuie).



Amicul de mai sus cu aşa-zisele "neemise" a pus la vânzare şi un set de "Mărţişor 1998" în coli mici, purtând ştampila Prima Zi a Emisiunii. Este într-adevăr unul dintre seturile de vârf de după 1990, dar preţul propus, de 450 dolari SUA, a făcut ca oferta să rămână neonorată.

Ca de obicei, aştept opinii, critici, observaţii...

2 comentarii:

  1. Păi, dacă aşteptaţi un comentariu, atunci e musai!
    Cele trei "graţii" din "noua" ocupaţie austriacă în România cred că sunt producţia aceleiaşi fabrici de supratipare ce şi-a început activitatea la Budapesta, dar are filiale la Arad şi Lugoj - nu firma serioasă de acolo ci un neonorabil particular. Acestuia a trebuit să-i returnez nişte timbre Debreţin I, care datorită scanării slabe nu am observat că sunt false.
    Cât despre blocurile Mărţişor cu FD sunt splendide. Este bine de ştiut că există. Atât!
    Cât despre Isus fără galben, am vreo 20 de chestii din acestea, unele şi mult mai noi. Par perfecte, o să mai compar guma, dar sunt prea multe ca să inspire încredere!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulţumesc pentru comentariu. Personal îi cunosc activitatea (este înregistrat cu adresa în Bucureşti, dar are şi magazin pe eBay SUA). Face fiecare ce vrea, dar spaţiul până la graniţa cu ilegalitatea este extrem de subţire, iar acesta nu este singurul exemplu. De ani de zile tot urmăresc astfel de "producţii", notându-mi şi provenienţa lor, pentru a le include într-un eventual catalog. Nu de alta, dar ar fi bine ca potenţialii doritori să le cunoască şi să se ferească de ele, pentru că ar fi nişte bani pierduţi degeaba. Cea mai nimerită metodă împotriva unor astfel de indivizi ar fi arătarea cu degetul: fereţi-vă de aceşti escroci! Cum am spus şi în articol, eu nu doresc să fac pe poliţaiul internetului, ci doar să atrag atenţia celor de bună credinţă să se ferească de astfel de... exemplare umane. În cele din urmă, mai devreme sau mai târziu, vor muri pe mâna lor!

    RăspundețiȘtergere